AcasăPoliticaPrimul președinte maghiar în vizită la Cotroceni din 2010. Cât de importantă...

Primul președinte maghiar în vizită la Cotroceni din 2010. Cât de importantă este vizita lui Katalin Novak în România

Katalin Novak

După o vizită privată în România care a stârnit protestul autorităților de la București, președinta Ungariei, Katalin Novak se întoarce într-o vizită oficială, prima la nivel de șef de stat din 2010 încoace.

Katalin Novak se va întâlni miercuri, 7 septembrie, cu președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, șefii parlamentului și liderii UDMR.

Tensiuni pe axa București-Budapesta

Vizita acesteia vine într-un moment tensionat internațional.

Recent, premierul Ungariei, Viktor Orban, de care Katalin Novak este apropiată politic, a stârnit reacția dură a oficialilor români, dar și internaționali după declarațiile rasiste și anti-NATO și anti-UE, făcute la Băile Tușnad. Acestea au creat tensiune în Coaliția din care face parte UDMR, căreia i s-au cerut lămuriri oficiale pe temă.

Înainte de Orban însă, chiar Katalin Novak a stârnit indignare la București, Ministerul Afacerilor Externe protestând față de declarațiile acesteia și atrăgând atenția că nu poate să-și aroge drepturi față de cetățeni români, fie ei și de etnie maghiară.

Katalin Novak a creat polemici la București

Katalin Novak scrisese pe Facebook după o întâlnire cu liderul UDMR, Kelemen Hunor că, în calitate de președinte al Ungariei „consider o prioritate să îi reprezint pe toți maghiarii, întrucât pentru mine nu contează dacă cineva trăiește în interiorul sau după graniță. Maghiarii sunt maghiari, punct”.

Totodată, în relația dintre București și Budapesta, care au semnat în 2002 un parteneriat strategic se manifestă mai degrabă un „înghet ștrategic”. Oficialii români sunt nemulțumiți de politica agresivă de investiții promovată de Guvernul lui Viktor Orban în Transilvania, care excede înțelegerilor bilaterale.

author avatar
Andreea Vlad
553 afisari

2 COMENTARII

  1. A spus ca maghiarii de oriunde tot maghiari sunt!
    Dar cu maghiarii din Ferentari, Rahova, Budesti si Buzescu ce face d0na Novak katalin??

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger