Cauta

Maghiarii TUNĂ şi FULGERĂ la adresa UE: “Fondurile europene sunt manipulate”

Maghiarii TUNĂ şi FULGERĂ la adresa UE: “Fondurile europene sunt manipulate” - Ziarul National

Viktor Orban, nervos după ce UE a cerut din nou bani pentru Ucraina, pe fondul scandalului de corupţie de la Kiev: „Trimiți încă o ladă de vodcă unui alcoolic”

Preşedintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, a lansat acuze incredibile la adresa Uniunii Europene. Ungaria este o ţintă a politicii brutale de putere, iar fondurile UE sunt manipulate ‘într-un mod făţiş arbitrar care nu poate fi numit decât furt la drumul mare’, a afirmat acesta.

Totodată, maghiarii au recunoscut că încă mai este un avantaj pentru Ungaria că face parte din UE.

Politica din Ungaria s-a deteriorat

Printre dezavantaje, ungurii cred că, făcând parte din UE, se numără deteriorarea clasei politice de la Budapesta. Ungaria este expusă unei politici brutale de putere, însoţită de eforturi ‘de ne a impune obsesii şi dogme ideologice’, a mai afirmat Kover. ‘Dacă nu am rezista, ar urma consecinţe sociale foarte serioase’, a continuat el.

Kover a mai declarat că vede riscuri de cel puţin 50% ca fondurile UE pentru Ungaria să fie ţinute în suspensie până la alegerile din Polonia.

La întrebarea dacă este ‘absurd’ că majorarea salariilor profesorilor ungari este condiţionată de acordul între Bruxelles şi guvernul de la Budapesta, Kover a afirmat că această creştere nu va depinde de încheierea sau nu a acordului.

Măsuri anticorupție adoptate de Ungaria

Parlamentul ungar a adoptat deja primele măsuri anticorupţie menite să reducă îngrijorările Comisiei Europene, care blochează fonduri de miliarde de euro în aşteptarea reformelor privind statul de drept.

Unul dintre amendamente, adoptat cu 136 voturi ”pentru”, şapte ”împotrivă” şi 14 abţineri, ar urma să le permită cetăţenilor să facă plângere în faţa instanţelor de judecată dacă ei consideră că Parchetul a pus capăt în mod arbitrar unei anchete pentru corupţie.

Un al doilea text vizează consolidarea transparenţei procesului legislativ: el face apel la ameliorarea dezbaterii publice, în contextul în care majoritatea legilor sunt în prezent adoptate fără o consultare prealabilă.

Ultimele stiri

  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Exit mobile version