Cauta

Doliu la Beijing. Jiang Zemin, fostul președinte al Chinei, a murit la vârsta de 96 de ani

Jiang Zemin, fostul președinte al Chinei, a murit la vârsta de 96 de ani / Foto: printscreen

Fostul președinte al Chinei, Jiang Zemin, a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 96 de ani. Zemin a condus țara într-o epocă de profunde convulsii, din 1989 până la începutul anilor 2000.

Fostul președinte chinez Jiang Zemin, care și-a condus țara într-o epocă de profunde frământări economice, politice și sociale, din 1989 până la începutul anilor 2000, a murit miercuri, la vârsta de 96 de ani, a anunțat agenția de stat China Nouă.

Steagurile vor fi arborate în bernă pe clădirile oficiale, a precizat presa de stat.

Leucemie și insuficiență multiplă de organe

Jiang Zemin a venit la putere în urma represiunii protestelor din Piața Tiananmen din Beijing și a condus transformarea celei mai populate națiuni din lume într-o putere globală.

Zemin a murit de leucemie și insuficiență multiplă de organe la Shanghai, la ora 12:13  la vârsta de 96 de ani, a anunțat China Nouă.

Când Jiang Zemin a fost numit oficial în 1989 de către fostul lider Deng Xiaoping ca succesor al acestuia, China se afla în primele etape ale modernizării economice.

Când Jiang Zemin a demisionat din funcția de președinte în 2003, China devenise membră a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), câștigase Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 și era pe cale să devină o superputere.

Fost primar și șef al Partidului Comunist din Shanghai, Jiang Zemin a continuat să exercite influență asupra politicii chineze cu un cerc restrâns de lideri chiar și după retragerea sa oficială, spun analiștii.

Zemin își lasă în urmă soția, Wang Yeping, și doi fii.

Ultimele stiri

  • S-a dat drumu’ la bombardieri! Niciun sezon estival fără teribilişti blocaţi cu bolizii în nisip, la mare, la Eforie Nord. Ce amendă a primit (VIDEO)
  • Emoţii şi în Armenia! Elicopterul care îl transporta pe premierul Nikol Paşinian, aterizare de urgenţă
  • Circ la Cernavodă! Primarul ar fi fost bătut în plină stradă de un preot și de o femeie (VIDEO)
  • Reacţia lui Marcel Ciolacu în dosarul Coldea – Dumbravă: „Partidul principal al penalilor a devenit USR”
  • Val de companii străine care deschid afaceri în România, atrase de măsurile și investițiile susținute de PSD
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Incident aviatic cu un avion Tarom. Aeronava s-a întors pe aeroportul din Paris!
  • România se implică puternic pe front. Decizia cu efect direct asupra tancurilor Abrams ne poate transforma într-o ţintă
  • Cum se apără Florian Coldea după ce a dat 15 ore „cu subsemnatul” la DNA. Fostul general SRI, plasat sub control judiciar!
  • Horoscop – sâmbătă, 25 mai 2024. Toate zodiile au parte de schimbări în bine, dar sub aspecte diferite
  • Exit mobile version