Cauta

Italia, în lockdown până în mai! Situația e gravă

Italia

Italia, în lockdown până în mai! Situația e gravă

Situația epidemiologică în peninsulă este destul de seriosă, autoritățile luând decizii dure pentru a stopa răspândirea virusului Sars-Cov-2. Cu încă 24.000 de noi infecții și 450 de decese într-o singură zi, guvernul de la Roma prelungește restricțiile severe chiar și după Paște.

Așadar, Italia rămâne închisă până în luna mai. De luni, peste jumătate din țară va fi în scenariul roșu, după ce Calabria, Toscana și Valle d’Aosta se alătură celor 7 regiuni și provinciei autonome Trento în care sunt deja în vigoare cele mai dure restricții.

Prin urmare, până la 30 aprilie, nu se poate circula între regiuni, iar restaurantele, barurile, sălilor de sport, piscinele, cinematografele și teatrele rămân închise. Redeschiderea lor va fi stabilită la o dată ulterioară.

Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situația este încă delicată”, spune ministrul Sănătății, Roberto Speranza, potrivit Mediafax.

Totuși, autoritățile italiene redeschid școlile chiar și în zonele roșii. Astfel, vor reveni în clase elevii până la clasa a șasea, în timp ce în zonele portocalii revin toți elevii până în clasa a opta și 50% dintre liceeni.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version