Cauta

Iată DECLARAȚIA DE RĂZBOI făcută de Vladimir Putin! Ce mesaj are Rusia pentru NATO

Iată DECLARAȚIA DE RĂZBOI făcută de Vladimir Putin! Ce mesaj are Rusia pentru NATO - Ziarul National

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi, 24 februarie, în zori, o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează Reuters.

„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 5.00.

„Împrejurările cer un răspuns ferm şi imediat din partea noastră. Republicile din Donbas au cerut ajutorul Rusiei. Așa cum prevede Articolul 51, paragraful 7 din, Carta Naţiunilor Unite, în conformitate cu aprobarea dată de Consiliul Federaţiei Ruse şi cu acordul de prietenie și asistență pentru Republicile Populare Donețk şi Lugansk, am decis lansarea unei operațiuni militare speciale. Obiectivul acesteia este protejarea celor care timp de 8 ani au suferit abuzuri şi genocid din partea regimului de la Kiev”, a spus președintele rus.

Russian President Putin announces military operation in Ukraine

Putin le cere ucrainenilor „să depună armele”

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene să depună armele şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia, scrie Agerpres.

„Cer soldaţilor ucraineni să depună imediat armele şi să plece acasă. Toţi membrii armatei ucrainene care se supun acestei cereri pot părăsi liberi zona conflictului şi se pot întoarce la familiile lor. Planul nostru nu este să ocupăm Ucraina.”, a mai spus Putin.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

Putin: „Nu vă amestecați”

Apoi, el se adresează celor „care vor încerca să interfereze cu noi (…), trebuie să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat și va duce la consecințe cum nu ați mai văzut”.

„Oricine ar încerca să se amestece şi să creeze noi ameninţări pentru ţara şi poporul nostru, ar trebui să ştie că riposta Rusiei va fi imediată şi va antrena consecinţe cum n-aţi mai cunoscut în istoria voastră. Suntem pregătiţi pentru orice deznodământ. Sunt sigur că soldații și ofițerii credincioşi ai Rusiei își vor îndeplini datoria cu curaj şi profesionalism”, a adăugat el.

Putin nu a oferit însă detalii privind amploarea acestei operațiuni militare în Ucraina, dacă va fi limitată la estul țării sau va fi mai extinsă.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version