Cauta

Scandalul anului în SUA. Hărțuire la Casa Albă! Are legătură cu Joe Biden

Scandalul anului în SUA. Hărțuire la Casa Albă! Are legătură cu Joe Biden - Ziarul National

Hărțuire la Casa Albă. Principalul consilier științific al lui Biden își dă demisia

Eric Lander, înalt consilier științific senior de la Casa Albă și-a prezentat demisia luni, 7 februarie, în urma acuzațiilor de hărțuire la locul de muncă, comportament față de care Joe Biden promisese, încă de la începutul mandatului său, că va fi intransigent.

„Sunt devastat că i-am rănit pe foștii și actualii colegi prin felul în care le-am vorbit”, a scris Eric Lander, directorul biroului pentru politici științifice și tehnologice, în scrisoarea în care și-a prezentat demisia.

„Am mers prea departe”

„Am încercat să mă forțez pe mine și pe colegii mei pentru a ne atinge obiectivele comune, uneori punând la îndoială și criticând”, a spus Lander, în timp ce a recunoscut că „a mers prea departe”.

Eric Lander a supravegheat în special inițiativa recent relansată a președintelui Joe Biden de a reduce rata mortalității cauzată de cancer cu cel puțin 50% în următorii 25 de ani.

A doua zi după învestirea sa, președintele democrat și-a avertizat însă echipele că nu va tolera nici un derapaj. „Nu glumesc când spun asta: dacă lucrezi cu mine și aud că tratezi un coleg cu lipsă de respect, sau ești disprețuitor, te voi concedia pe loc”, a spus Biden, scrie Le Figaro.

Demisia lui Lander constituie cea mai importantă plecare din echipa președintelui până în prezent – ​​biroul său are statut la nivel de Cabinet.

Plecarea lui Eric Lander nu este prima în cadrul echipelor lui Joe Biden. Un purtător de cuvânt fusese deja nevoit să-și facă bagajele după ce a amenințat o jurnalistă și a făcut remarce sexiste la adresa ei în timpul unei convorbiri telefonice.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Întâlniri confidențiale!
  • Ordinul de la Paris: Pahonțu, executat!/„Sistemul” se rescrie
  • 76.000 de hectare de terenuri agricole din proprietatea statului, sacrificate pentru parcuri eoliene și fotovoltaice
  • Cum a reușit Trump să schimbe Europa
  • PSG-Flamengo, finala Cupei Intercontinentale!
  • Bull market sau bear market: cum se identifică ciclurile bursiere?
  • Acordul România – Austria sau MAREA TRĂDARE NAȚIONALĂ!
  • Colegul lui Drăgușin dezvăluie de ce se droga cu gaz ilariant
  • Urșii au invadat jumătate din suprafața țării. Cercetătorii români cer reducerea animalelor sălbatice
  • Exit mobile version