Cauta

Elon Musk se pune rău cu Israelul și cu Joe Biden. „Va schimba jocurile în Iran” / Mutare spectaculoasă a patronului Tesla

Elon Musk se pune rău cu Israelul și cu Joe Biden. „Va schimba jocurile în Iran” / Mutare spectaculoasă a patronului Tesla / Foto: Facebook

Compania SpaceX intenționează să ceară administrației americane o derogare de la sancțiunile împotriva Iranului pentru a oferi servicii de internet în această țară prin intermediul constelației sale de sateliți Starlink, a anunțat luni fondatorul copaniei și patronul Tesla, Elon Musk.

Răspunzând la întrebarea unui reporter, Musk a spus că „Starlink va solicita o scutire de la sancțiunile împotriva Iranului” pentru a-și oferi serviciul în această țară.

Elon Musk a anunțat inițial că Starlink este acum disponibilă pe toate continentele, „inclusiv în Antarctica”, compania plănuind să lanseze până la 42.000 de sateliți pentru a oferi internet în bandă largă din spațiu.

„Va schimba jocurile în Iran”

Oferirea acestui serviciu în Iran ar putea fi un „adevărat schimbător de joc pentru viitorul” țării, a declarat jurnalistul științific de origine iraniană Erfan Kasraie, ceea ce a determinat răspunsul lui Musk.

Lansat la sfârșitul anului 2020, serviciul Starlink permite accesul la internet în zonele slab deservite de rețelele terestre fixe și mobile, plătind o antenă și un modem și un abonament ale cărui tarife variază de la o țară la alta. Serviciul a primit un impuls după ce a furnizat antene și modemuri armatei ucrainene pentru a-și îmbunătăți capacitățile de comunicare în războiul cu Rusia.

SpaceX a desfășurat aproape 3.000 de sateliți Starlink din 2019 și efectuează aproximativ o lansare pe săptămână cu propriile rachete Falcon 9 pentru a accelera desfășurarea constelației sale, scrie France 24.

Iranul se află sub un regim de sancțiuni americane înăsprite de la denunțarea de către fostul președinte Donald Trump a acordului din 2015 privind activitățile sale nucleare.

În timp ce actualul președinte Joe Biden a susținut renegocierea acordului, insistența Iranului de a obține garanții din partea administrației americane blochează discuțiile.

Noi seturi de sancțiuni au fost impuse Iranului la începutul lunii septembrie, după livrarea de drone către Rusia, pe de o parte, și pentru presupusa implicare a Ministerului iranian al Informațiilor și Securității în atacul cibernetic masiv care a vizat Albania, în iulie.

Ultimele stiri

  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Exit mobile version