Cauta

Dronă americană, doborâtă de ruși! / Un avion al US Navy survolează Constanţa şi Tulcea

drona

NBC News ia în vizor România, după scandalul dronei prăbușite în Marea Neagră. Ce scrie publicația americană

Un elicopter Black Hawk a decolat, marți seară, din Constanţa, după ce o dronă americană Reaper a fost doborâtă de ruşi în Marea Neagră.

De asemenea, un avion militar Boeing P-8 Poseidon al US Navy a survolat judeţele Constanţa şi Tulcea, în special în zona de litoral a Mării Negre.

Un avion rusesc a provocat prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper

Potrivit ultimelor informaţii, drona americană a fost lovită de un avion Su-27 al Forţelor Aeriane ale Rusiei deasupra Mării Negre şi s-a prăbuşit în apele internaţionale.

Avioanele de luptă Su-27 au aruncat combustibil în fața dronei, apoi unul dintre ele s-a ciocnit cu MQ-9 Reaper, care opera în spațiul aerian internațional deasupra Mării Negre, provocând prăbușirea dronei, a precizat USEUCOM într-un comunicat.

Potrivit Pentagonului, avionul rusesc a lovit elicea dronei MQ-9 Reaper. Acesta ar fi fost „avariat” în urma coliziunii, spun oficiali americani. Secretarul de presă al Pentagonului, Pat Ryder, precizează că operatorii dronei au fost forțați să o prăbușească, deoarece deteriorarea elicei sale a făcut-o incontrolabilă. Drona care ar fi fost ridicată de la o bază din Câmpia Turzii, scrie, New York Times, nu a fost recuperată.

Drona MQ-9 Reaper are capacitatea de a fi înarmată, dar desfășura o misiune de informații și recunoaștere în apele internaționale, iar Pentagonul nu va comenta dacă erau arme la bord, adaugă Ryder. El spune că două avioane Su-27 au zburat cu drona timp de aproximativ 40 de minute, dar nu au existat comunicații radio între SUA și Rusia prin dronă înainte de coliziune.

Ce spun rușii despre incident

Ministerul Apărării din Rusia susține că avioanele de luptă rusești nu au lovit drona americană Reaper în spațiul aerian de deasupra Mării Negre și că aeronava americană s-a prăbușit singură. Declarația vine după ce comandamentul forțelor americane din Europa a acuzat piloții ruși de „comportament nesăbuit”, spunând că aceștia au aruncat combustibil în fața dronei, iar unul dintre avioane a lovit elicea dronei, făcând-o să se prăbușească.

Acesta susține în schimb că drona s-a prăbușit din cauza „manevrelor bruște”, relatează Reuters. Ministrul Apărării spune că drona americană a intrat într-un zbor necontrolat cu pierdere de altitudine și s-a ciocnit de suprafața apei ca urmare a manevrei bruște.

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat marţi pentru agenţia RIA Novosti că Moscova consideră drept o provocare incidentul în care au fost implicate un avion de luptă rusesc Su-27 şi o dronă militară americană deasupra Mării Negre, informează Reuters.

„Considerăm acest incident drept o provocare”, a spus Antonov după ce a fost convocat la Departamentul de Stat al SUA. Rusia a negat că a avut loc vreun contact şi spune că drona s-a prăbuşit după o manevră brusc, într-un unghi ascuţit.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version