Cauta

De la 1 ianuarie, schimbarea de sex se poate face la starea civilă. Care sunt condițiile

stare civila

De la 1 ianuarie, schimbarea de sex se poate face la starea civilă. Care sunt condițiile

Cetăţenii din Elveţia, care doresc să-și schimbe legal sexul, o pot face doar printr-o simplă vizită la biroul de stare civilă. Acest lucru va fi posibil începând cu 1 ianuarie 2022.

Astfel, Elveţia se alătură Irlandei, Belgiei, Portugaliei şi Norvegiei, ţări în care schimbarea de sex se poate face la starea civilă, din punct de vedere legal. Iată care sunt condițiile!

Prin modificarea Codului Civil din Elveţia, orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani, care nu este sub tutelă legală, îşi va putea schimba sexul şi numele legal prin declaraţie proprie la oficiul stării civile. Persoanele mai tinere şi cele aflate sub protecţia adulţilor vor avea nevoie de acordul tutorelui.

Este despre o schimbare faţă de actuala legislaţie existentă la nivel regional în Elveţia, care necesită adesea un certificat de la un profesionist medical pentru a confirma identitatea transgender a unei persoane.

Elveția a legalizat căsătoriile între persoane de același sex

De asemenea, unele cantoane impun unei persoane să facă un tratament hormonal sau să fie supusă unei tranziţii anatomice pentru a-şi schimba legal sexul. În schimb, pentru schimbarea numelui ar fi necesară noul nume a fost deja utilizat în mod neoficial de câțiva ani.

Prin aplicarea noilor reguli privind schimbarea genului, Elveţia se alătură celor 24 de ţări din lumea întreagă care au decuplat alegerea genului de procedurile medicale.

Elveţia a votat în septembrie pentru legalizarea căsătoriei civile şi a dreptului de a adopta copii pentru cuplurile de acelaşi sex, fiind una dintre ultimele ţări din Europa de Vest care a făcut acest lucru.

Ultimele stiri

  • Trump devine coșmarul piețelor bursiere?
  • S-a creat precedentul. România, condamnată de CEDO pentru încălcarea drepturilor unui transgender
  • Slăbirea monedei Chinei – implicații uriașe pentru comerțul mondial
  • Israel vs Hamas – încă șapte luni de luptă
  • Gigantul petrolului lansează o mega-tranzacție de 10 miliarde de dolari
  • Flancul estic, veriga slabă a NATO
  • Calea periculoasă a extinderii UE
  • Dar Girafa de la Antipa o fi pus botul la verdeață?
  • Semnal de alarmă tras de FACIAS: Criza transplanturilor se agravează
  • Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană
  • Exit mobile version