De 30 de ani, Tratatul Internațional privind continentul Polului Sud nu mai autorizează introducerea vreunei „specii de animale sau plante neindigene”.
Polul Sud (Antarctica) sau Polul Nord (Arctica)? Pe lângă geografie, unul dintre elementele de diferențiere ale acestor două spații se bazează pe speciile, indigene și exogene, care se găsesc acolo: nici un pinguin nu calcă de fapt gheața Antarcticii, doar cel regal. Ursul polar, simbol al schimbărilor climatice, poate fi văzut doar în Arctica.
Prietenul exploratorilor
Dar câinii? Faimosul Husky siberian, sau Arctic Husky, nu are nici un văr în Antarctica. Totuși, în trecut, câinele a fost cel mai bun prieten al exploratorilor în cadrul marilor expediții la Polul Sud, conduse de britanicii Ernest Shackleton și Robert Scott.
Câinii au jucat, de asemenea, un rol vital în atingerea Polului Sud de către norvegianul Roald Amundsen (1911). Mai recent, Jean-Louis Étienne a organizat „Transantarctica” în 1989-1990, traversând continentul sudic cu schiuri și sănii trase de câini. Dar zilele organizării expedițiilor în Antarctica cu câini ca mijloc de locomoție s-au încheiat acum.
Tratatul Antarctic
În 1991, statele au ales să întărească regulile Tratatului Antarctic în ceea ce privește protecția mediului (Washington, 1959) la sud de paralela de 60° latitudine sudică. Se adoptă Protocolul la Tratatul Antarctic privind protecția mediului (Protocolul de la Madrid): Antarctica devine o rezervație naturală dedicată păcii și științei.
Protocolul întărește de fapt o dispoziție mai veche. Din 1964, introducerea speciilor exogene a fost de fapt exclusă. Cu toate acestea, această interdicție nu s-a aplicat câinilor de sanie. În plus, s-a prevăzut că ar putea fi „introduși” și că ar putea fi acordate permise „pentru a furniza hrană esențială pentru oameni și câini în zona tratatului, în cantități limitate și în conformitate cu principiile și obiectivele”.
Riscuri considerate prea mari
Excepția, în favoarea câinilor, de la principiul interzicerii introducerii speciilor străine era justificată de faptul că la acea vreme tehnologiile de transport erau încă puțin dezvoltate.
Dacă intrarea lor în Antarctica era posibilă, aceasta era totuși condiționată: nu numai că un permis care să le autorizeze intrarea trebuia să fi fost obținut în prealabil, ci câinii trebuiau vaccinați împotriva diferitelor boli (hepatită contagioasă canină, rabie, leptospiroză, etc.) înainte de a intra în zona Tratatului Antarctic.
Odată cu evoluția tehnologiei, câinii au lăsat treptat locul vehiculelor motorizate. Au fost subliniate în continuare riscurile pe care prezența lor le presupunea pentru mediul natural: erau hrăniți cu carne de focă, exista riscul să scape de sub controlul stăpânilor și să se deplaseze pe continent, să atace fauna sau să răspândească boli. Autorii protocolului de la Madrid au ales apoi să excludă câinii din Antarctica.
Unii denunță o interdicție absurdă
Fapt întărit și la ultima reuniune consultativă a Tratatului Antarctic din iunie 2021, în care statele „și-au reafirmat angajamentul de a-și continua eforturile de a proteja fauna sălbatică și flora nativă, inclusiv prevenirea introducerii speciilor non indigene”.
Dacă se poate acorda un permis pentru a deroga de la această regulă, câinii sunt totuși excluși de la o astfel de posibilitate. Continentul sudic marchează astfel o nouă diferență față de regiunea arctică, unde câinii de sanie sunt autorizați.
Unii oameni regretă această interdicție pe care o califică drept absurdă și subliniază că utilizarea câinilor a reprezentat un mod de transport durabil și mai puțin dăunător pentru mediu decât orice alt mod de transport folosit de atunci.