Cauta

Cutremur politic în Turcia! Erdogan, înfrângere majoră în fața opoziției, la locale

Se poate spune că turcii i-au aplicat președintelui Tayyip Erdogan și partidului său cea mai mare lovitură electorală din ultimii ani. S-au aflat rezultatele aproape definitive ale alegerilor locale de duminică, 31 martie.

Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), principala formaţiune aflată în opoziţie, a obţinut în alegerile locale de duminică o victorie largă în provinciile din Anatolia, controlate anterior de către Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, potrivit rezultatelor aproape definitive, un adevărat cutremur politic, relatează AFP, preluat de news.ro.

CHP, victorii în cele mai mari oraşe din Turcia

CHP, înfrânt în alegerile prezidenţiale din 2023, a obţinut victorii în cele mai mari oraşe din ţară – Istanbul, Ankara, Izmir, Adana, Antalya -, inclusiv la Bursa, considerat un fief conservator, dar şi în alte oraşe considerate ca „deţinute” de putere.
Aceasta este, potrivit unor observatori, cea mai mare înfrângere a preşedintelui Recep Tayyip de când se află la putere.

De altfel, Recep Tayyip Erdogan (70 de ani) a recunoscut în noaptea de duminică spre luni, în timpul numărării voturilor, o „cotitură” şi a promis să „respecte decizia naţiunii”.

Cum se schimbă geografia electorală

Victoria opoziţiei – anticipată la Ankara şi Istanbul, capitalele politică şi economică, pe care puterea le-a pierdut în 2019 – a luat prin surprindere observatorii, prin amploarea sa, consideră fără precedent din 1977, notează aceeași sursă. Ea redesenează geografia electorală a Turciei.

Primarul Istanbulului Ekrem Imamoglu, foarte popular în ţară, un campion al opoziţiei după victoria din megalopolis în urmă cu cinci ani, în urma unor alegeri dure, este astfel propulsat în cursa alegerilor prezidenţiale din 2028.

Iar primarul Ankarei, Mansur Yavas, reales cu 30 de puncte procentuale peste rivalul său din cadrul AKP după numărarea aproape tuturor voturilor exprimate, iese foarte consolidat din acest scrutin.

Recep Tayyip Erdogan – care se află la putere din 2003, mai întâi ca premier, iar apoi ca preşedinte din 2014 – anunţa la începutul lui martie că aceste alegeri municipale sunt „ultimele” organizate sub autoritatea sa, sugerând astfel o eventuală retragere din politică.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version