Cauta

Cutremur la Vodafone. Directorul general demisionează, pe fondul recesiunii din Europa

Cutremur la Vodafone. Directorul general demisionează, pe fondul recesiunii din Europa / Foto: printscreen

Vodafone a anunțat, luni, plecarea directorului său general, Nick Read, de la sfârșitul lunii, după patru ani în fruntea grupului britanic de telecomunicații, fără a oferi vreun motiv, dar în contextul unor performanțe slabe.

Într-o declarație de luni, Vodafone a precizat că Nick Read demisionează și din consiliul de administrație, dar va rămâne consilier al CA până la 31 martie. Read va fi înlocuit interimar de Margherita Della Valle, care își va păstra și rolul actual de director financiar, în timp ce grupul va căuta un director permanent care să îl înlocuiască pe Read.

O demisie fără explicații

„Aș dori să-i mulțumesc lui Nick pentru angajamentul și contribuția semnificativă la Vodafone în calitate de director general și de-a lungul întregii carierei  (…) în cadrul companiei”, a declarat președintele Jean-Francois van Boxmeer, citat în comunicat.

„A fost un privilegiu să petrec mai mult de 20 de ani la Vodafone și sunt mândru de ceea ce am oferit clienților și companiei în Europa și Africa”, a declarat și Read, informează France 24. „Sunt de acord cu consiliul de administrație că este momentul potrivit pentru a preda ștafeta unui nou lider care să se bazeze pe punctele forte ale Vodafone și să profite de oportunitățile viitoare”, a adăugat el.

Perspective sumbre

Grupul de telecomunicații și-a văzut profitul scăzând ușor în prima jumătate a anului, afectat de „contraperformanța comercială slabă din Germania”, cea mai mare piață a sa, și de inflație. Vodafone și-a redus previziunile de profit având în vedere perspectivele de recesiune în Europa, în special în Marea Britanie.

Pentru a atenua impactul mediului economic, Vodafone a majorat prețurile, iar analiștii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea clienților de a absorbi costurile suplimentare. Grupul a declarat recent că speră să obțină între 3,2 și 7,1 miliarde de euro dintr-o societate mixtă cu fondurile de investiții americane KKR și GIP, care va răscumpăra o parte din acțiunile filialei sale de antene Vantage Towers.

Operatorul de telecomunicații, unul dintre greii Europei, se restructurează de mai mulți ani, reorientându-se spre Europa și Africa, după ce a întreprins un program de economii și a listat Vantage Towers la bursa de la Frankfurt.

În octombrie a anunțat că se află în discuții pentru fuzionarea operațiunilor sale din Marea Britanie cu Three UK, o filială a holdingului din Hong Kong CK Hutchison, pentru a-și combina punctele forte în domeniul 5G.

Ultimele stiri

  • Breaking news… în jurul lumii: Alegeri decisive în Polonia/UE mârâie la Trump
  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Exit mobile version