Cauta

Cum au reacţionat SUA după ce Erdogan a ameninţat că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Cum au reacţionat SUA după ce Erdogan a ameninţat că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la NATO - Ziarul National

Erdogan a decis ca Turcia să-i facă o concurenţă crâncenă României în Marea Neagră: ne "suflă" banii!

Statele Unite au reacţionat imediat după ce Erdogan a ameninţat că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la NATO. Washingtonul „lucrează pentru a clarifica poziţia Turciei”.

Aderarea viitoare a acestor două ţări a primit „un sprijin larg” din partea altor membri ai Alianţei Atlantice.

Trebuie unanimitate de voturi

La Casa Alba, sunt îngrijorări, e clar. Turcia este „un aliat valoros al NATO” şi că „acest lucru nu s-a schimbat”, susţin americanii. Totuşi, Finlanda şi Suedia pot fi admise numai după votul unanim al membrilor existenţi.

Declaraţia lui Erdogan a temperat entuziasmul legat de acest proces susţinut până în prezent de majoritatea membrilor NATO, printre care Statele Unite, şi de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, care s-a declarat pregătit să întâmpine „cu braţele deschise” cele două ţări nordice.

Erdogan a dat exemplul Greciei

Preşedintele Turciei a spus nu vrea „să se repete aceeaşi eroare ca cea comisă prin aderarea Greciei”, un vecin cu care Turcia are istoric relaţii complicate.

Pentru unii analişti, Turcia ar putea căuta să profite de un avantaj tactic pentru a obţine o contrapartidă de la membrii Alianţei. Ankara a comandat şi a plătit 1,4 miliarde de dolari pentru o comandă de avioane de luptă nedetectabile F-35, niciodată livrate.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version