Covid-19 poate fi transmis de la un cadavru la un om viu, sugerează două noi studii.
Oamenii de știință din Japonia au găsit urme de coronavirus în căile respiratorii, nasul și plămânii unor oameni și hamsteri, decedați recent. În unele cazuri, certificatul de deces data de 17 zile.
Cadavrele pot păstra urme de boli infecțioase
Deși experții avertizează că riscul de contaminare cu Covid-19 de la morți la vii este rar, acesta este real. Oamenii de știință criminalistică, patologii și lucrătorii din domeniul sănătății ar trebui să fie foarte atenți atunci când lucrează în apropierea sau cu cadavrele.
Familiile celor decedați trebuie, de asemenea, să fie mai vigilente, relatează MailOnline.
„Este posibil ca virusurile infecțioase să fie transmise prin intermediul gazelor post-mortem produse de procesul de descompunere sau prin alte modificări post-mortem ale cadavrului”, au scris autorii unuia dintre studii.
O metodă tradițională japoneză de înmormântare, în care se folosesc tampoane de bumbac pentru a astupa nările, gura, urechile și rectul cadavrului, reținând gazele care se scurg în mod natural atunci când o persoană moare, s-a dovedit, de asemenea, că previne transmiterea.
„Prin urmare, ar trebui luate măsuri adecvate de control al infecțiilor atunci când se manipulează cadavrele”, au concluzionat aceștia.
Ministerul japonez al Sănătății a decis în această săptămână să anuleze restricțiile funerare din perioada pandemiei, care îi îndemnau pe membrii familiilor îndurerate să nu atingă cadavrele, sau chiar să nu participe la înmormântare, ceea ce a privat multe familii de posibilitatea de a-și lua un ultim rămas bun, informează TVA Nouvelles.
Ministerul a declarat că directivele, care au fost stabilite în iulie 2020, ar trebui să fie ridicate până la sfârșitul anului.
Nu este prima dată când oamenii de știință au descoperit că cadavrele pot păstra urme de boli infecțioase și le pot transmite altora.
Un studiu din 2021 a constatat că virusul infecțios era încă prezent într-unul dintre cadavre, la 17 zile post-mortem, în ciuda faptului că semnele de descompunere erau deja vizibile.
Între timp, un studiu realizat în 2020 în Thailanda a raportat că o persoană care a lucrat pe un cadavru care avusese diagnostic Covid-19, într-o unitate medico-legală, a fost infectată la scurt timp după aceea.