Cauta

Corupţie şi delapidare la cel mai înalt nivel? Incredibil! Boris Johnson, acuzat că s-a „înfruptat” cu 200.000 de lire, bani din donaţii!

Boris-Johnson

Corupţie şi delapidare la cel mai înalt nivel? Incredibil! Boris Johnson, acuzat că s-a "înfruptat" cu 200.000 de lire, bani din donaţii!

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, este acuzat că şi-ar fi renovat apartamentul din „Downing Street 11” cu bani din donaţii secrete. Ar fi vorba de 200.000 de lire sterline.

Prin urmare, opoziţia laburistă a cerut declanşarea unei anchete asupra modului în care guvernul premierului conservator a cheltuit banii contribuabililor britanici.

Vineri, un ministru al guvernului a afirmat că Boris Johnson şi-a asumat costurile „din propriile buzunare”, fără a preciza cu toate acestea dacă el i-a restituit banii unui donator.

Nu cunoaştem adevărul în această dispută între cei doi grei care par mai interesaţi în legătură cu cine minte decât de fondul problemei„, a subliniat duminică, la Sky News, deputata laburistă Jess Phillips.

Partidul Laburist vrea anchetă

Avem nevoie de o veritabilă anchetă independentă„, a cerut ea, afirmând că Partidul Laburist va face o interpelare urgentă asupra acestui subiect săptămâna viitoare în parlament.

O astfel de anchetă ar urma să examineze „dacă contracte sunt acordate prin SMS, dacă reduceri de impozite sunt acordate prin SMS sau dacă premierul îşi foloseşte prietenii pentru a obţine bani ca să-şi repare apartamentul„, a detaliat ea, cu referire la un schimb de SMS-uri cu omul de afaceri James Dyson.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version