Cauta

China învață de la Rusia cum să invadeze Taiwanul. Directorul CIA dă alerta

China învață de la Rusia cum să invadeze Taiwanul. Directorul CIA dă alerta / Foto: Facebook

China urmărește îndeaproape invazia Rusiei în Ucraina și este posibil să învețe din acest conflict pentru a-și ajusta planurile de preluare a controlului asupra Taiwanului, a avertizat sâmbătă directorul CIA, William Burns.

„Conducerea chineză monitorizează cu atenție lecțiile pe care le poate învăța din Ucraina cu privire la propriile ambiții și la Taiwan”, a spus el.

Beijingul analizează „costurile și consecințele” invadării Taiwanului

Beijingul a fost „surprins” de regresele armatei ruse și de rezistența puternică a societății ucrainene, a analizat șeful principalei agenții americane de informații în cadrul unei conferințe organizate de cotidianul Financial Times.

„Cred că au fost deosebit de impresionați de modul în care Alianța Atlantică s-a unit pentru a impune costuri economice Rusiei ca răspuns la agresiunea acesteia”, a continuat el.

China a fost „tulburată de faptul că președintele rus Vladimir Putin i-a apropiat pe europeni de americani”, potrivit lui Bill Burns. „În ceea ce privește concluziile pe care le-au tras din asta, rămâne un semn de întrebare”.

Burns a mai spus că liderii chinezi iau în considerare „costurile și consecințele” utilizării forței pentru a prelua controlul asupra Taiwanului, scrie Le Figaro.

Cei 23 de milioane de locuitori ai insulei trăiesc sub amenințarea constantă a invaziei Chinei, care consideră Taiwanul ca fiind parte a teritoriului său, pe care trebuie să îl recupereze într-o zi, cu forța dacă este necesar.

Invazia Rusiei în Ucraina a sporit temerile părții taiwaneze că Beijingul își va pune în practică amenințările de anexare.

Ultimele stiri

  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • Exit mobile version