Cauta

Ce s-ar putea întâmpla dacă Trump refuză să plece de la Casa Albă. Generalul de top al armatei SUA face dezvăluiri

Ce s-ar putea întâmpla dacă Trump refuză să plece de la Casa Albă. Generalul de top al armatei SUA face dezvăluiri

Ce s-ar putea întâmpla dacă Trump refuză să plece de la Casa Albă. Generalul de top al armatei SUA face dezvăluiri

Generalul de top al SUA, Mark Milley, a comentat recent ce s-ar întâmpla dacă Donald Trump nu va câștiga alegerile prezidențiale, dar va refuza să plece de la Casa Albă în contextul în care a mărturisit de mai multe ori că nu își ia angajamentul că va respecta rezultatul alegerilor.

Mark Milley a făcut precizări și referitoare la ce rol va juca armata suma dacă în preajma alegerilor prezidențiale vor exista tot felul de dispute, potrivit CNN.

„Constituția și legile Statelor Unite și ale statelor individuale stabilesc proceduri pentru efectuarea alegerilor și pentru rezolvarea disputelor când vine vorba de alegeri contestate. Nu cred că Armata SUA are vreun rol în acest proces”, a scris Milley într-o scrisoare transmisă vineri comisiei pentru forțele armate a Casei Reprezentanților.

Generalul de top al SUA, despre implicarea în alegerile prezidențiale

„În cazul în care ar apărea o dispută cu privire la un anumit aspect legat de scrutinul prezidențial, prin lege, doar tribunalele americane și Congresul american pot soluționa o astfel de dispută, nu armata americană. Cred cu tărie în principiul unei armate apolitice”, a mai scris generalul.

De asemenea, Joe Biden a făcut recent câteva precizări despre situația în care alegerile prezidențiale vor fi câștigate de el, iar Donald Trump ar refuza să plece de la Casa Albă.

„Îl vor escorta de la Casa Albă în mare viteză”

„Vă promit, sunt absolut convins că îl vor escorta de la Casa Albă în mare viteză”, a declarat Joe Biden făcând referire la armata SUA.

De cealaltă parte, actualul președinte al SUA tot refuză să își asume angajamentul că va respecta rezultatul alegerilor în cazul în care nu iese câștigător.

„Va trebui să văd (n. red. – ce se va întâmpla în alegeri), trebuie să văd. Nu pot pur și simplu să spun «da», nu o să spun nici «nu». Nu am făcut-o nici data trecută (n.r. la alegerile din 2016)”.

Ultimele stiri

  • Facem lucrurile cu cap: deblocăm proiectele restante și dezvoltăm Alba Iulia cu bani europeni
  • Gabriela Firea a convins lumea sportivă că este soluția potrivită pentru București
  • Incident cutremurător la o școală din Brașov. Patru elevi, acuzați că ar fi agresat sexual doi colegi mai mici
  • Se sparge buboiul afaceriștilor milionari din SERVICIILE SECRETE. Generalul Dumbravă ar fi „sifonat” tot la DNA!
  • Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului
  • Poliția Română, mișcă-ți fundul în stradă!
  • Salvatorii, în alertă! Mașină lovită de tren, în județul Iași/Doi răniți, printre care și un tânăr de 16 ani – FOTO
  • PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an
  • UPDATE. Român arestat pentru TRĂDARE. Detalii de ultimă oră de la DIICOT/Cine e bărbatul – ar fi vrut să candideze la Primărie
  • Anunțul Chinei. Manevrele militare din jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii de a „prelua puterea” în insulă – VIDEO
  • Exit mobile version