Cauta

#BookTok sau cum TikTok pune stăpânire pe literatură. Noua afacere cu zeci de miliarde de vizualizări

#BookTok sau cum TikTok pune stăpânire pe literatură. Noua afacere cu zeci de miliarde de vizualizări / Foto: printcreen

De la Sarah Sprinz, din Germania, la elvețianul Joël Dicker, tot mai mulți autori apar pe aplicația și rețeaua de socializare despre care se credea că n-are a face cu literatura: platforma TikTok, de origine chineză.

 

#BookTok, subcomunitate a aplicației TikTok, axată pe cărți și literatură, a explodat recent, tot mai mulți cititori postând recenzii și discutând cu scriitorii, în timp ce aceștia din urmă o folosesc pentru a-și promova operele.

Impact asupra vânzărilor de carte

Pentru unii, poate părea contra-intuitiv ca o platformă cunoscută pentru videoclipurile sale scurte, „haioase”, să încurajeze lectura, o activitate departe de social-media.

Formatul obișnuit de pe TikTok, un videoclip scurt cu efecte vizuale sau muzică, nu se pretează cu siguranță la o critică literară tradițională. Dar este mult mai eficient pentru a prezenta favoriți” și pentru a crește popularitatea anumitor lucrări.

Având în vedere influența tot mai mare a #BookTok, Târgul de Carte de la Frankfurt, Germania, cel mai mare târg de literatură din lume, a făcut pentru prima dată din TikTok unul dintre partenerii săi, scrie Boursorama.

Această tendință „este foarte importantă pentru mine”, spune Sarah Sprinz, autoarea bestsellerului „Dunbridge Academy”, a cărui acțiune este plasată într-un internat din Scoția. „Cred că a contribuit la succesul meu, pentru că am văzut o mulțime de videoclipuri care îmi recomandă cărțile”, a adăugat ea, vorbind la târgul de carte din orașul german.

Este un canal deosebit de eficient pentru a atrage un public nou și pentru a-i face pe tineri să fie interesați de lectură, a estimat autoarea de 26 de ani.

„Cred cu adevărat că trebuie să fiu prezent pe toate canalele care le permit oamenilor să citească și să-i facă pe oameni să citească”, a declarat și Joel Dicker, autor elvețian de bestselleruri, printre care și „Adevărul despre Harry Quebert”.

#BookTok, peste 84 de miliarde de vizualizări

Potrivit TikTok – care este deținut de ByteDance, cu sediul în China – #BookTok a adunat peste 84 de miliarde de vizualizări. A devenit „un loc unde se pot recomanda cărți și descoperi cărți, dar și unde se pot împărtăși recenzii și se poate accesa cultura fanilor”, spune Tobias Henning, manager al TikTok în Germania și în Europa Centrală și de Est.

„Acest lucru are cu adevărat un impact asupra vânzărilor de cărți la nivel mondial”, spune el. „It Ends With Us”, cartea de reality fiction a americancei Colleen Hoover, și-a văzut vânzările explodând după ce a fost lăudată în comunitatea TikTok.

O recenzie tipică arată o femeie care plânge în timp ce citește romanul, cu muzică și o voce din off care spune „Nu am plâns niciodată atât de mult după o carte”.

Efect multiplicator

„Îmi plac noile romanele pentru adulți și încerc să descarc unul sau două videoclipuri în fiecare săptămână”, a declarat Sofia Reinbold, o utilizatoare TikTok în vârstă de 17 ani, care a venit la târgul de la Frankfurt după ce a fost anunțată pe platformă.

„Primesc foarte des feedback de la abonații care citesc recomandările mele și ajung să cumpere cărțile”, a continuat ea.

Sarah Sprinz explică parțial fenomenul #BookTok prin faptul că TikTok este o platformă vizuală, care permite oamenilor să arate ce cred despre o carte. Iar restricțiile din timpul pandemiei Covid-19 au accelerat probabil această tendință, spune ea.

„Este posibil ca mulți oameni să se fi simțit singuri și izolați”, spune ea, subliniind că platforma le-a permis oamenilor „să lucreze din nou în rețea și să găsească hobby-uri comune, cum ar fi cititul”.

Pentru ea, nu există o contradicție majoră între a petrece mai mult timp pe rețelele de socializare și încercarea de a promova literatura: în prezent, oamenii citesc în moduri diferite, pe cărți electronice și smartphone-uri, nu doar pe cărți tipărite.

Dar o carte nu poate avea succes doar pe rețelele sociale, subliniază ea. „TikTok și #BookTok sunt un fel de multiplicator și o bună oportunitate de a recomanda cărți”, observă ea. Dar „trebuie să fie ceva mai mult: o carte trebuie să fie bună, să aibă valoare, bineînțeles”.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version