Cauta

Bogățiile Arcticii, în vizorul lui Vladimir Putin

O rachetă Soyuz a decolat duminică de la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan, cu primul satelit rusesc de monitorizare a climei arctice, a anunţat agenţia spaţială Roscosmos.

Dezvoltarea economică a Arcticii, un continent alcătuit în principal din gheață care acoperă Polul Nord,este unul dintre obiectivele principale ale preşedintelui rus Vladimir Putin. Arctica deţine rezerve enorme de petrol şi gaze, deja disputate în principal de Rusia, Statele Unite, Canada, Danemarca şi Norvegia, în condiţiile în care încălzirea globală accelerează topirea calotei glaciare. În plus, experții bănuiesc existența unor zăcăminte submarine de aur şi diamante, cărbune, fier şi zinc.

O înregistrare video publicată de agenţia spaţială rusă a prezentat lansarea rachetei Soyuz, la ora 6:55 GMT, transportând un satelit Arktika-M. Dmitri Rogozin,  directorul agenţiei spaţiale, a transmis pe Twitter că aceasta a fost o lansare de rutină. Sistemul spaţial de supraveghere hidrometeorologică şi climatică „Arktika” este „conceput pentru a monitoriza clima şi mediul în regiunea Arctica”, a informat Roscosmos. Acest sistem va necesita cel puţin doi sateliţi “pentru a  asigura o supraveghere permanentă, în toate condiţiile meteorologice, a suprafeţei Pământului şi a mărilor Oceanului Arctic”. Lansarea celui de-al doilea satelit Arktika-M este programată pentru 2023, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti. Luna trecută, o echipă de oameni de ştiinţă britanici a constatat că gheaţa dispare din zonele polare într-un ritm ce corespunde „celor mai grave scenarii de încălzire climatică”, în special gheaţa din Oceanul Arctic.

Pentru Vladimir Putin, Arctica nu se rezumă numai la materii prime, aici se află printre cele mai importante baze ale marinei ruse.

Ultimele stiri

  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version