Cauta

Americanii l-au taxat pe Joe Biden: preşedintele SUA s-a prăbuşit, din cauza haosului din Afganistan!

Americanii l-au taxat pe Joe Biden: preşedintele SUA s-a prăbuşit, din cauza haosului din Afganistan! - Ziarul National

Joe Biden are de suferit din cauza haosului din Afganistan, acolo unde talibanii au preluat controlul. Dincolo de contestările de la adversarii politici, şeful de la Casa Albă a fost „taxat” şi de popor.

Principalul reproş ce i se aduce preşedintelui american este că a permis retragerea completă a trupelor armate, începând cu data de 31 august. Asta a declanşat un război civil în Afganistan, de unde oamenii încearcă să scape pe unde pot.

Doar 54% dintre americani îl mai aprobă pe Biden

În iulie, două treimi dintre americani au fost de acord cu măsurile luate de el în contextul pandemiei, însă acum doar 54% dintre ei îi aprobă acţiunile. Per ansamblu, activitatea lui Biden de până acum este aprobată de 54% dintre americani, faţă de 59%, luna trecută.

Luna trecută, 66% dintre americani au aprobat acţiunile lui legat de pandemie, acum totalul acestora a scăzut cu 12 puncte. Declinul coincide cu deteriorarea situaţiei din Afganistan, pe fondul retragerii trupelor americane şi preluarea puterii de către talibani, pe 15 august.

Şi măsurile economice sunt contestate

Americanii de rând nu văd cu ochi buni nici măsurile economice luat de Joe Biden, în contextul pandemiei. 49% sunt de acord cu modul său de acţiune (faţă de 57%, luna trecută) şi tot atâţia dezaprobă acum măsurile lui.

Americanii sunt împărţiţi privind modul în care Biden gestionează problemele de politică externă (47%, de acord; 51%, în dezacord) şi de securitate naţională (52%, de acord; 46%, în dezacord).

Sondajul a fost realizat în perioada 12 – 16 august, pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version