Cauta

Amenințările cu „rachetă” ale lui Putin către Londra. Kremlinul îl acuză pe Boris Johnson de „minciună”

Amenințările cu „rachetă” ale lui Putin către Londra. Kremlinul îl acuză pe Boris Johnson de „minciună” / Foto: Facebook

Kremlinul îl acuză pe fostul premier al Marii Britanii Boris Johnson de minciună după ce acesta a susținut într-un documentar BBC, difuzat în trei părți, că președintele rus Vladimir Putin l-a „amenințat” cu un atac cu „rachete”, cu puțin timp înainte de ofensiva din Ucraina.

„Ceea ce a spus domnul Johnson este o minciună. Fie este o minciună deliberată, dar atunci cu ce scop? Sau este o minciună neintenționată, în sensul că nu a înțeles ce îi spunea președintele Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Johnson ar fi interpretat greșit

„Nu a existat nici o amenințare cu rachete. Vorbind despre provocările de securitate ale Rusiei, președintele Putin a remarcat că, dacă Ucraina se va alătura NATO și posibilitatea desfășurării de rachete ale Alianței sau ale SUA la granițele noastre, ar însemna că o rachetă ar putea ajunge la Moscova în câteva minute”, a declarat Peskov.

„Dacă acest pasaj a fost interpretat greșit, atunci este o situație foarte jenantă”, a continuat el, informează Le Monde.

Boris Johnson spune că l-a avertizat pe președintele rus de sancțiunile dure pe care le va impune Occidentul dacă va merge pe această cale. „Boris, tu spui că Ucraina nu va adera la NATO prea curând”, a spus Putin, a relatat Johnson. (…) „Ce vreți să spuneți prin «nu prea curând?»”. „Ei bine, nu va adera la NATO în viitorul apropiat, știți asta foarte bine”, a continuat fostul lider britanic, care a fost un susținător încă de la început al ucrainenilor. „La un moment dat, m-a amenințat cumva și mi-a spus: «Boris, nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura un minut» sau ceva de genul acesta”, a spus Johnson.

„Cred că, din tonul foarte relaxat pe care îl adopta, din detașarea pe care părea să o aibă, se juca cu încercările mele de a-l determina să negocieze”, a adăugat fostul lider britanic, care a părăsit Downing Street la începutul lunii septembrie după o succesiune de scandaluri.

Ultimele stiri

  • Statele Unite, de la indispensabile la insuportabile
  • Guvernul protejează multinaţionalele: Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România
  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Exit mobile version