Cauta

Alertă în Marea Baltică. Avioane rusești au „șters” navele NATO de la mică distanță

Alertă în Marea Baltică. Avioane rusești au „șters” navele NATO de la mică distanță / Foto: printscreen

Două avioane de vânătoare rusești „s-au apropiat periculos de mult și în mod neprofesionist”, la începutul acestei săptămâni, de navele NATO care navigau în Marea Baltică într-o operațiune de rutină, a comunicat vineri Alianța Atlantică. NATO și-a intensificat prezența navală în Marea Baltică de la exploziile din septembrie la gazoductele Nord Stream.

Incidentul a avut loc marți dimineață. Cele două avioane rusești s-au apropiat de nave la „o altitudine de 300 de picioare (91 de metri) și la o distanță de 80 de yarzi (73 de metri)”, fără ca piloții lor să răspundă la comunicații, a precizat comandamentul naval al NATO.

„Risc de erori de calcul, de greșeli și de accidente”

„NATO a considerat interacțiunea nesigură și neprofesionistă, deoarece a fost realizată într-o zonă cunoscută ca fiind periculoasă, care a fost activată pentru antrenamente de apărare aeriană, precum și din cauza altitudinii și proximității aeronavelor”, se arată într-un comunicat. „Interacțiunea a crescut riscul de erori de calcul, de greșeli și de accidente”.

În comunicat se precizează că forțele NATO „au acționat în mod responsabil” în gestionarea incidentului, în conformitate cu reglementările maritime. „NATO va răspunde în mod corespunzător la orice interferență cu activitatea legală a Alianței în zonă care pune în pericol siguranța aeronavelor, navelor sau echipajelor noastre. NATO nu caută confruntarea și nu reprezintă o amenințare”, se mai precizează, informează Marine&Oceans.

Incidentul are loc în contextul în care tensiunile dintre NATO și Rusia cresc din cauza invaziei Moscovei în Ucraina din februarie. Temerile privind o confruntare între cele două părți s-au intensificat în această săptămână după ce o rachetă a ucis două persoane în Polonia, țară vecină Ucrainei șli membră a NATO.

Alianța s-a grăbit să calmeze tensiunile, spunând că a fost probabil o rachetă de apărare aeriană a Kievului.

NATO și-a sporit prezența navală în Marea Baltică și în Marea Nordului de la exploziile din septembrie la gazoductele dintre Rusia și Europa, Nord Stream 1 și 2, despre care o anchetă suedeză a constatat vineri că au fost cauzate de un sabotaj.

Forța NATO din Marea Baltică, formată din nave olandeze, norvegiene și daneze, a desfășurat operațiuni pentru a spori cooperarea cu Finlanda și Suedia, care sunt pe cale să se alăture Alianței. Decizia celor doi vecini nordici de a renunța la politica lor de lungă durată de nealiniere și de a se alătura NATO a provocat furia Kremlinului.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version