Cauta

2023 continuă seria cutremurelor. Nou seism cu magnitudinea 6,2 în Indonezia

2023 continuă seria cutremurelor. Nou seism cu magnitudinea 6,2 în Indonezia / Foto: printscreen

Insula indoneziană Sumatra, situată pe „Cercul de Foc” al Pacificului, a fost zguduită din nou de un cutremur luni, cu o magnitudine de 6,2 grade pe scara Richter. Nu s-au înregistrat victime sau pagube imediate.

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a fost detectat în dimineața zilei de luni, 16 ianuarie 2023, în largul coastelor insulei indoneziene Sumatra, a anunțat USGS.

Panică în patru districte

Epicentrul cutremurului este situat la aproximativ 48 de kilometri sud-sud-est de orașul Singkil, în provincia indoneziană Aceh, la o adâncime de 37 de kilometri, a precizat USGS.

Nu au fost raportate imediat victime sau pagube, potrivit Agenției indoneziene de gestionare a dezastrelor (BNPB).

„Cutremurul a declanșat panică. Acesta a fost resimțit timp de 3 până la 10 secunde în patru districte din provincia Aceh și Sumatra de Nord”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNPB, Abdul Muhari, într-un comunicat, informează Ouest-France.

Cutremurul s-a produs în jurul orei locale 06:30. Agenția indoneziană de meteorologie, climatologie și geofizică (BMKG) a atribuit, de asemenea, cutremurului o magnitudine de 6,2 și a declarat că nu există niciun risc de tsunami.

Indonezia se confruntă cu o activitate seismică și vulcanică frecvente din cauza poziției sale pe „Cercul de foc” al Pacificului, unde plăcile tectonice se ciocnesc.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version