Cauta

Veste tristă pentru Simona Halep, înainte de turneul de la Montreal! E OUT, după mai bine de șapte ani

Simona Halep

Simona Halep, SABOTATĂ de duşmani la US Open? "Este posibilă și o contaminare"

Simona Halep a ieşit din Top 10 WTA în clasamentul live, după șapte ani și jumătate. Sportiva a coborât pe locul 13 WTA, cu 3.925 de puncte.

Ieșirea din topul primelor zece jucătoare ale lumii a fost cauzată de ruptura musculară suferită la turneul de la Roma, care a forțat-o să renunțe la cele mai importante turnee de tenis.

Simona Halep nu a mai jucat din 12 mai, de la turneul de la Roma, când a suferit o accidentare la gleznă, care a făcut-o să rateze turnee importante, precum Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice.

Din ianuarie 2014 în Top 10 WTA

Campioana de la Wimbledon a intrat în Top 10 WTA la 27 ianuarie 2014 şi este pe locul al optulea în ceea ce priveşte longevitatea între primele zece jucătoae, din noiembrie 1975, când a fost dat publicităţii primul clasament WTA, conform News.ro.

Începând de luni, 9 august, Simona Halep se află pe locul 13.

Top 10 WTA are de luni următoarea configuraţie:

  1. Ashleigh Barty (Australia) – 9.635 de puncte;
  2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.146;
  3. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.845;
  4. Sofia Kenin (SUA) – 5.345;
  5. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.035;
  6. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.850;
  7. Iga Swiatek (Polonia) – 4.550;
  8. Bianca Andreescu (Canada) – 4.431;
  9. Garbine Muguruza – 4.165.
  10. Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.113.

Sportive din România în Top 200 WTA

13 Simona Halep 3925 (-3)
40 Sorana Cîrstea 1734
76 Irina Begu 1015 (-2)
91 Patricia Țig 890 (-1)
103 Ana Bogdan 826 (-1)
110 Gabriela Ruse 786 (-3)
121 Irina Bara 712 (-1)
148 Jaqueline Cristian 565 (+1)
152 Mihaela Buzărnescu 542 (+18)

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version