Cauta

UEFA e blanda: n-ai licenta, joci tot in Liga 1

UEFA se opune „cu fermitate” suspendarii procesului de licentiere in Romania, se arata in raspunsul forului european la o chestionare pe aceasta tema facuta de FRF, insa recomanda adoptarea altor sanctiuni decat excluderea din Liga 1, in cazul cluburilor care nu indeplinesc criteriile de licentiere.

Rapid a platit cu locul in Liga 1 picarea examenului de licentiere

Intr-o scrisoare trimisa de UEFA forului prezidat de Razvan Burleanu se arata ca Liga 1 poate functiona si fara cluburi licentiate, in cazul acestora urmand a se aplica alte sanctiuni decat retrogradarea intr-un esalon inferior. „Ca urmare a propunerii LPF din Romania de a suspenda procesul de licentiere, va rog sa tineti cont de faptul ca UEFA se opune cu fermitate acestei propuneri si nu sustine suspendarea conditiilor ce trebuie indeplinite de catre cluburi pentru a putea participa in prima divizie”. Astfel incepe scrisoarea de la UEFA, dupa care urmeaza un mare „dar…”: „Actualele dificultati financiare cu care se confunta cluburile din Romania transforma intr-o provocare incercarea de a indeplini cerintele de ordin financiar necesare procesului de licentiere. Cum aceste cerinte de ordin financiar au rolul de a imbunatati capacitatile economice si financiare ale cluburilor, este fundamental ca aceste cluburi sa continue sa fie evaluate conform acestor cerinte si sa fie incurajate sa le indeplineasca. Totusi, pentru a nu risca prejudicierea fotbalului din Romania, din cauza excluderii a numeroase cluburi ce nu indeplinesc cerintele de ordin financiar, este recomandat ca, in loc ca procesul de licentiere sa fie suspendat, alte sanctiuni (in afara excluderii!) sa fie impuse acestora pentru a putea participa in Liga 1”. UEFA mentioneaza ca au fost si ale federatii care au adoptat sanctiuni intr-o maniera care sa permita cluburilor cu probleme participarea in competitiile interne, atat timp cat incearca sa isi imbunatateasca situatia financiara: „O asemenea abordare a fost adoptata de numeroase asociatii afiliate UEFA si permite aplicarea stricta a regulilor la nivelul intern tocmai pentru ca sunt stabilite sanctiuni pentru nerespectarea criteriilor financiare, dar intr-o asemenea maniera incat cluburile pot continua participarea in competitiile interne atat timp cat incearca sa isi imbunatateasca situatia financiara. Departamentul de Licentiere si Fair Play Financiar din cadrul UEFA se afla la dispozitia FRF pentru a ajuta la identificarea unei maniere convenabile de a aplica in continuare sistemul de licentiere a cluburilor in vederea inscrierii in prima divizie, editia 2014-2015”.
In 19 martie, la seminarul avand ca tema „Licentierea cluburilor din Liga I”, gruparile prim-divizionare, cu majoritate de voturi, au decis sa solicite FRF demararea unei corespondente cu UEFA in vederea renuntarii la conditia licentierii pentru inscrierea in Liga 1. In ultimii ani, cluburi  ca Rapid si Gloria Bistrita au fost retrogradate deoarece nu au indeplinit conditiile financiare necesare obtinerii licentei pentru Liga 1.

Ultimele stiri

  • Cristian Popescu Piedone i-a retezat orice speranţă lui Ciolacu privind retragerea din cursa pentru Primăria Generală: „Se bat cap în cap”
  • Mega 2024, în România. Von der Leyen, contestată la Bucureşti!
  • Tragedie în ziua de Florii 2024, la Mamaia: un bărbat de 50 de ani s-a înecat în mare!
  • Scriitorul Nicolae Iliescu va fi înmormântat marți, la Cimitirul Străulești 2
  • Telefonul tău te ascultă în timp ce vorbeşti cu apropiaţii, iar informaţiile ajung în online. Iată cum dezactivezi „funcţia-spion”!
  • Afacerile care pun, de azi, lacătul pe uşă. Legea intră în vigoare!
  • FCSB este noua campioană a României
  • Horoscop de Florii – duminică, 28 aprilie 2024. Nativii caută să se liniştească, dar vor întâmpina probleme
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Drogul „neobișnuit de puternic” care a băgat Anglia în alertă. Un om a murit, iar alți opt sunt la spital
  • Exit mobile version