Cauta

Real Madrid, salvarea lui Drăgușin?!

Impresarul lui Radu Drăgușin a spus că vrea să-l vadă pe fundașul român la Real Madrid, iar numele clubului spaniol apare, deja, în această ecuație. Dar, nu, nu va pleca internaționalul român pe „Bernabeu”, ci gruparea „blanco” e pe cale să-l facă titular la Tottenham. Un ajutor indirect, dar binevenit acum, după primul meci ca titular, unul de uitat, făcut de Drăgușin.

Presa spaniolă a aflat că Florentino Perez îl vrea din vară pe Cristian Romero, căpitanul argentian al lui Tottenham. Romero este tot fundaș central și îi e concurent direct lui Radu Drăgușin, astfel că o potențială plecare a sa l-ar favoriza pe român.

Cele două vedete de la Tottenham care ar putea avea zilele boiste la club”, au scris spaniolii. Este vorba despre Richarlison, care este dorit în Arabia Saudită, și Romero, de care Real Madrid ar avea nevoie în apărare.

Defensiva lui Carlo Ancelotti a scârțâit în acest sezon și tocmai de asta tehnicianul madrilenilor l-ar dori din vară pe Romero la echipă.

Drăgușin, meci sub așteptări la debut

Radu Drăgușin, în vârstă de 22 de ani, a debutat ca titular în tricoul celor de la Tottenham în meciul dezastruos împotriva celor de la Fulham. Londonezii au fost total depășiți, pierzând cu 3-0. Drăgușin a avut o prestație mai mult decât modestă. Criticile spun că el a fost responsabil de toate cele 3 mingi care au intrat în poarta lui Vicario.

Tottenham își face speranțe mari cu Drăgușin. Încă de când s-a realizat transferul său, britanicii au început să-l promoveze pe român pe toate paginile de social media.

Chiar și înaintea meciului cu Fulham, românul a fost cap de afiș în toate postările lui Tottenham din mediul online, acolo unde a fost încurajat pentru debutul său ca titular.

Presa britanică nu a fost, însă, blândă cu românul, după dezastrul cu Fulham. Cei de la The Sun pun pe seama lui două dintre goluri, spunând că nu a fost în stare să îi facă față atacantului Muniz, pe care l-a și scăpat din marcaj la prima reușită a gazdelor.

La al treilea gol, Muniz l-a învins din nou pe Drăgușin, care în loc să respingă mingea, l-a lovit pe atacant, fără a-l împiedica, însă, să marcheze. Oricum, dacă mingea nu ar fi in trat în poartă, arbitrii VAR ar fi acordat 100% penalty pentru Fulham, în urma intervenției eșuate a fundașului.

Muniz l-a depășit pe debutantul lui Tottenham, Radu Drăgușin, și a reușit un gol frumos. A deschis scorul cu trei minute înaintea pauzei”, au scris jurnaliștii de la The Sun.

Muniz a ieșit de pe teren puțin mai târziu, după ce a fost lovit de Dragușin în timp ce marca al doilea gol, primind ovații în picioare”, au mai scris englezii.

O altă publicație britanică, care analizează prestațiile individuale ale jucătorilor, i-a acordat lui Drăgușin doar nota 5. De trecere, cum s-ar spune în România, dar la nivelul la care românul are pretenții să ajungă, 5-ul nu este suficient.

A fost precis și calm cu mingea la picior, dar l-a pierdut pe Muniz într-un moment vital. Probabil Micky van de Ven ar fi gestionat mai bine centrarea care a dus la gol. A părut ușor obosit la finalul primului meci ca integralist”, au scris jurnaliștii londonezi.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Un autobuz cu pasageri a căzut într-un râu, în Sankt Petersburg. Bilanțul victimelor/Imagini de la fața locului
  • Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”
  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • UPDATE. Informații noi despre starea lui Florin Piersic/„Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Exit mobile version