Cauta

JO 2020, clasament medalii. Pe ce loc se află România

sursa foto: Facebook/ Comitetul Olimpic si Sportiv Roman

La mai bine de o săptămână de când au început Jocurile Olimpice de la Tokyo, România ocupă locul 21 în clasamentul pe medalii, la egalitate cu Georgia.

Team România are patru medalii, una de aur și trei de argint. Din câte se poate vedea pe site-ul competiției, China are cele mai multe medalii de aur, 20, 12 de argint și 11 de bronz, urmată de țara gazdă, Japonia, cu 17 medalii de aur, 4 de argint și 7 de bronz.
Top 3 la nivelul medaliilor de aur este completat de Statele Unite, 16, la care se adaugă 17 de argint și 12 de bronz.

foto: captură site olympics.com

Vă amintim că Ancuța Bodnar și Simona Radiș au câștigat aurul olimpic, la dublu vâsle feminin, în timp ce medaliile de argint au fost obținute de Ana Maria Popescu la spadă, de echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci – format din Vasile Mihăiță Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari, dar și de echipajul format din Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, care au obținut argintul în cursa olimpică de dublu rame.

COSR: Aventura olimpică a lui David Popovici s-a terminat la Tokyo

În dimineața zilei de sâmbătă, 31 iulie, Comitetului Olimpic și Sportiv Român a postat un mesaj despre tânărul înotător David Popovici, considerat de mulți drept puștiul-minune al înotului românesc.

”Aventura olimpică a lui David Popovici s-a terminat la Tokyo. La 16 ani, David a lăsat o frumoasă impresie celor din lumea înotului iar Team Romania e mândră de performanțele lui. Aseară elevul antrenorului Adrian Rădulescu a înotat la 50 m liber dar nu a prins finala. David se întoarce acasă cu satisfacția că a dat totul în fiecare probă și mulțumirea că e printre cei mai buni sportivi ai lumii la vârsta lui.”, stă scris pe pagina de Facebook a COSR-ului.

De asemenea, s-au anunțat vești și despre mezina delegației autohtone de competitori prezentă la Tokyo. ”Tot aseară, Bianca Costea a înotat în serii la 50 m liber. Cea mai mică sportivă ca vârstă din delegația României va folosi experiența olimpică la următoarea competiție, Paris 2024.

Felicitări, David și Bianca! Team Romania e mândră de voi!”, transmit reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Ultimele stiri

  • Semnal de alarmă tras de FACIAS: Criza transplanturilor se agravează
  • Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană
  • PSD propune amenzi de zeci de milioane de euro pentru magazinele care scot produsele românești de la raft
  • Distribuitorii de energie confirmă avantajele plafonării: în lipsa acesteia, românii ar plăti dublu
  • Cum afli singur câţi bani ar trebui să primeşti în plus la pensie, după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Breaking News: Generalul Adrian Ciocârlan, directorul adjunct al SRI, ar urma să fie audiat şi el la DNA în dosarul lui Coldea
  • Se schimbă liniile la Washington: Donald Trump, viitorul președinte al SUA / ȘOC în Congres, cine va deține puterea în următorii 4 ani!
  • Nu s-au cuminţit nici în puşcărie! Cum au înşelat trei deținuți din Alba mai mulți bătrâni
  • Ai maşina înmatriculată în Bucureşti? Ghinion! Vei plăti mai mult pentru poliţa de asigurare RCA
  • Salariul uriaş de care ai nevoie ca să-ţi mai cumperi un apartament în Bucureşti. Băncile nici nu te bagă în seama fără leafa asta!
  • Exit mobile version