Cauta

Halep joacă azi în sferturi, la Roma

Halep a fost finalistă la Roma atât la ediția din 2017, cât și la cea din 2018 (sursa foto: Facebook)

Peste doar câteva ore, Simona Halep urmează să intre pe teren, la turneul găzduit de capitala Italiei, pentru a o înfrunta pe Iulia Putințeva, în sferturile competiției de la Roma.

Meciul dintre românca aflată în postura de principala favorită la câștigarea trofeului și sportiva kazahă clasată pe locul 30 în ierarhia mondială este programat să înceapă la ora 13, pe arena centrală.

Simona a acces în această fază a turneului după ce a trecut, vineri, de ucraineanca Daiana Iastremska, locul 29 mondial, după 87 de minute de joc, scor 7-5, 6-4.

La rândul său, Putințeva a învins-o pe compatrioata sa, Elena Rîbakina, locul 18 WTA, într-un meci de trei seturi, disputat pe durata a 2 ore și 39 de minute, și încheiat 4-6, 7-6 (3), 6-2.

Turneul de la Roma este al doilea la care participă românca aflată pe locul 2 WTA, după reluarea competițiilor, în contextul pauzei cauzate de pandemia COVID. De altfel, Simona Halep a câștigat, la mijlocul lunii trecute, turneul de la Praga.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Adevărul din spatele Green Deal. Teoria încălzirii globale este politică, nu știință
  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Protest de amploare în Justiție. Magistrații „pun pe pauză” ședințele de judecată, până la retragerea proiectului legii pensiilor
  • Belgienii l-au “citit” pe Rednic: “Impotență tactică”
  • UE are nevoie urgentă de un remediu pentru „defectul Bruxelles-ului”
  • Exit mobile version