Cauta

Dupa bombardament

Am avut intotdeauna credinta ca Progresul e o echipa senina, de tinut cu ea, bleu-albastra, ca situatia si cerul de deasupra. Ca oltean refugiat in sentimente bucurestene, Progresul anilor ’70 imi inducea o simpatie bizara: era o parte a orasului de care te puteai atasa, nu facea rau, nu avea terenuri minate, ca-n Giulesti, nu era Steaua si, mai ales, nu era Dinamo, adica Militia.

Progresul, castigatoare a Cupei Romaniei in 1960

Ce era, insa, Progresul? Tata zicea ca era echipa „frizerilor”. O ironie, desigur, insa benigna. Adica nu era ca aia cu Armata, cu Secu’, iar Rapiduletu’ era istoria fotbalului, diminutivata si abordabila. Din perspectiva Craiovei, Progresul era o libertate. Nu fura, n-avea pile, nu iti lua jucatorii, nu te bruia cu galeria, cu organele, cu trecutul si, deseori, nici cu prezentul. Mai tarziu, facand liceul la Lazar, m-am bucurat sa stiu ca era si echipa scriitorilor (Marin Preda, locatar al Cotrocenilor, o simpatiza), a multor actori, a cantaretilor. A celor neinregimentati, unii prizonieri nu doar ai unui cartier select, ci si ai unui trecut misterios. Cine era Progresul, deci, echipa careia Partidul Comunist ii lipise si titulatura de Vulcan, uzina care-i fusese repartizata sa o suporte? La inceput, povestea suna asa. Pe 4.4.1944, cand aviatia Statelor Unite punea la pamant o mare parte a Bucurestilor, scapand de bateriile antiaeriene de la Otopeni si aruncandu-se asupra campurilor cu petrol ale Ploiestilor, ei bine, in acea zi, doi functionari ai BNR fac un gest. De teama ca nu cumva arhiva si tiparnita de bani sa fie distruse de bombardamente, Traian Patrascu si Nicolae Pop iau initiativa si muta totul la Govora si Rasinari, in munti. Tot ei, impreuna cu o mana de tipografi, in 10 mai 1944, infiinteaza BNR Bucuresti, o echipa de fotbal intr-un moment in care tara era in flacari, cu frontul de Est prabusit si cu sovieticii aproape de granite. In fine, Progresul e echipa unei singure iubiri, a unei singure culori si a unui singur trofeu: Cupa Romaniei din 1960. Atunci, in iulie, Dej se pregatea de al 3-lea Congres al PMR, tara il astepta pe Hrusciov, ca invitat special. De aceea, Dinamo Obor – Progresul se anunta in umbra Congresului III. Asa ca, pusa initial pe „23 August”, finala se va juca pe „Republicii”, stadionul cel mare fiind pastrat pentru manifestarile politice.

Meciul, cu 25.000 de oameni in tribune, a fost palid si lumea a inceput sa plece cu mult inainte de sfarsit. Ziarul „Sportul popular” a luat foc: „Echipele n-au corespuns din punct de vedere al educatiei cetatenesti si moralei, cat si al disciplinei sportive. La terminarea jocului, fotbalistii pareau plicitisiti, lasau impresia ca festivitatea de decernare nu-i interesa. S-a ajuns pana acolo incat fotografii le-au facut semn sa se alinieze, dar ei au continuat sa stea cu mainile in sold. La predarea Cupei, jucatorii Progresului, crezandu-se spirituali, si-au permis, dispretuind publicul, sa faca fel de fel de exhibitii, avand o atitudine de destrabalare bulevardista.” De fapt, baietii erau rupti, in acea zi, cerul ardea. Canicula facea ca aerul sa para ca in orele acelui 4 aprilie 1944. Apoi, retrogradari si promovari, apoi revolutia si schimbarea numelui in FC National. Apoi alte finale pierdute, povestile cu „Los Platanos” si sfarsitul clinic, in 2008. Azi, echipa care i-a dat pe Dudu Georgescu ori pe Bulancea, cel care a intors spatele regimului si unui penalty, cu 80.000 de martori, pe „23 August”, agonizeaza in liga a 4-a.

Ultimele stiri

  • VIDEO cu momentul arestării. Cum a reacționat Prințul Paul de România când l-au săltat polițiștii
  • Dezvăluiri incredibile despre trecutul judecătoarei lui Vlad Pascu/„A avut concedii medicale repetate și prelungite”
  • Florin Piersic, operat de urgență. Ce a pățit marele actor
  • Citație Rugina Mariana
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Evoluția acțiunii Transgaz (TGN) în anul 2023
  • Horoscop 30 aprilie 2024 – Stelele vor oferi șansa de a vă îmbunătăți condițiile de viață
  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • Exit mobile version