Cauta

Burleanu e contra vântului. Dă cu „ignor” lui Iohannis și Orban. Când va fi primul meci cu spectatori pe teren

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a făcut anunțul așteptat de milioane de români, iubitori ai sportului cu balonul rotund.

Spectatorii revin pe terenul de fotbal

Joi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, Burleanu a anunțat că FRF este pregătită să organizeze un meci al echipei naţionale cu spectatori.

„Planurile la care am lucrat cu autorităţile pentru revenirea spectatorilor făceau referire la termenul de 1 octombrie.

Bineînţeles, situaţia de azi ne dă peste cap, adică vedem peste 2.000 de cazuri într-o zi, vedem spitale care nu mai au paturi la terapie intensivă, prin urmare e o situaţie dramatică.

Aşa că mesajul nostru, al Federaţiei Române de Fotbal, este unul de precauţie şi de maximă vigilenţă. Revenind, noi am fost pregătiţi cu acest plan care prevedea între 10 şi 30% din capacitatea unui stadion.

Deci noi, cel puţin la nivel de echipă naţională, suntem pregătiţi să organizăm un asemenea meci”, a spus Burleanu

Burleanu așteaptă aprobare din partea UEFA

UEFA va decide dacă meciurile echipelor naționale de vor desfășura cu spectatori. Problema care de pune în mod cât se poate de serios este cum se vor deplasa suporterii echipelor naționale dintr-o țară în alta.

„În acelaşi timp suntem pregătiţi să susţinem şi cluburile care vor dori să aibă suporteri la meciuri în momentul în care Guvernul ne va permite acest lucru. Mâine aşteptăm un răspuns de la UEFA dacă în această ”fereastră” de meciuri la nivelul echipelor naţionale vom avea suporteri sau nu. În momentul de faţă ştim că nu vom putea beneficia de suporteri români la meciurile din Islanda şi Norvegia.

Aşa că aşteptăm decizii în ceea ce priveşte suporterii echipelor gazdă pentru ”fereastra” FIFA de acum. Discutăm constant cu Guvernul despre prezenţa spectatorilor pe stadioane şi despre crearea unui cadru pentru ca fotbalul amator să îşi poată relua activitatea.

Acestea sunt cele două priorităţi ale noastre şi mă bucur să văd că sunt şi ale celor de la MTS. Acum aşteptăm şi decizii”, a menţionat preşedintele FRF.

Ultimele stiri

  • Vrea Emmanuel Macron să preia controlul Uniunii Europene ?
  • Ucraina poate să facă mai mult cu mai puțin. O strategie pentru a supraviețui Rusiei
  • Cum a ajuns lumea să aibă datorii de 315 trilioane de dolari
  • Biden strică tranziția ecologică pentru a ține în frâu China?
  • Sondaj Sociopol: Firea îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
  • Dan Tocaci, periculosul Dan Tocaci
  • Dani Mocanu dezvăluie cum a făcut 600.000 de dolari pe TikTok!/„Așa mi-a spus doamna de la ANAF”
  • Noi amănunte în cazul morții Raisei, copila de 2 ani din Dolj. Cine e principalul suspect/Ce povestește bunica fetiței – VIDEO
  • AUR, Smirnă și Tămâie. Magia prin care libanezul Murad se vrea împărat la Mangalia, să-și bage calul troian în Primărie
  • Firea ajunge la 4 procente în spatele lui Nicușor Dan, iar Piedone coboară pe locul 4 și s-ar putea retrage din cursă
  • Exit mobile version