AcasăSPORTBurleanu e contra vântului. Dă cu „ignor” lui Iohannis și Orban. Când...

Burleanu e contra vântului. Dă cu „ignor” lui Iohannis și Orban. Când va fi primul meci cu spectatori pe teren

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a făcut anunțul așteptat de milioane de români, iubitori ai sportului cu balonul rotund.

Spectatorii revin pe terenul de fotbal

Joi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, Burleanu a anunțat că FRF este pregătită să organizeze un meci al echipei naţionale cu spectatori.

„Planurile la care am lucrat cu autorităţile pentru revenirea spectatorilor făceau referire la termenul de 1 octombrie.

Bineînţeles, situaţia de azi ne dă peste cap, adică vedem peste 2.000 de cazuri într-o zi, vedem spitale care nu mai au paturi la terapie intensivă, prin urmare e o situaţie dramatică.

Aşa că mesajul nostru, al Federaţiei Române de Fotbal, este unul de precauţie şi de maximă vigilenţă. Revenind, noi am fost pregătiţi cu acest plan care prevedea între 10 şi 30% din capacitatea unui stadion.

Deci noi, cel puţin la nivel de echipă naţională, suntem pregătiţi să organizăm un asemenea meci”, a spus Burleanu

Burleanu așteaptă aprobare din partea UEFA

UEFA va decide dacă meciurile echipelor naționale de vor desfășura cu spectatori. Problema care de pune în mod cât se poate de serios este cum se vor deplasa suporterii echipelor naționale dintr-o țară în alta.

„În acelaşi timp suntem pregătiţi să susţinem şi cluburile care vor dori să aibă suporteri la meciuri în momentul în care Guvernul ne va permite acest lucru. Mâine aşteptăm un răspuns de la UEFA dacă în această ”fereastră” de meciuri la nivelul echipelor naţionale vom avea suporteri sau nu. În momentul de faţă ştim că nu vom putea beneficia de suporteri români la meciurile din Islanda şi Norvegia.

Aşa că aşteptăm decizii în ceea ce priveşte suporterii echipelor gazdă pentru ”fereastra” FIFA de acum. Discutăm constant cu Guvernul despre prezenţa spectatorilor pe stadioane şi despre crearea unui cadru pentru ca fotbalul amator să îşi poată relua activitatea.

Acestea sunt cele două priorităţi ale noastre şi mă bucur să văd că sunt şi ale celor de la MTS. Acum aşteptăm şi decizii”, a menţionat preşedintele FRF.

author avatar
Eli Dan Davidescu
334 afisari

3 COMENTARII

  1. Unul de la Fifa unu de la Anaf si 2 de la corpul de control al ministrului sportului cat si de la Uefa si Dna.

  2. @ Astra, că e și despre „stele”, a anunțat și negocieri cu „Pulifriciul” generalului „Macao”, pentru funcția de antrenor, deci ,cum se mai exprima generalul „Macao” despre „pulifrici”, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

DICTATURA NEOMARXISTO-GLOBALISTĂ/ADEVĂRATUL COMUNISM

Trăim probabil unele dintre cele mai periculoase momente pe care le-a parcurs societatea umană. Direcția în care umanitatea  este împinsă de către o „elită”...

Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF

Dragoş Anastasiu - unul dintre cei cinci vicepremieri din Guvernul Bolojan - a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost...
proger