Cauta

Vești mai îngrijorătoare ca oricând! Cunoscutul actor Alexandru Arșinel, INTUBAT!

alexandru arsinel

Firma de pompe funebre care s-a ocupat de înmormântarea lui Alexandru Arșinel își face reclamă pe seama actorului. Ce mesaj macabru a postat pe contul de socializare

La câteva zile după ce Alexandru a ajuns din nou la spital, fiind internat la Universitar, în Capitală, vin noi vești despre starea de sănătate a cunoscutului actor. Care sunt cu totul îngrijorătoare.

În primă fază, informațiile ajunse publice indicau faptul că actorul în vârstă de 83 de ani a ajuns în grija medicilor ca urmare a unor escare, leziuni cutanate ce apar de obicei în cazul persoanelor care stau mult timp întinse în pat.

Îngrijorările în rândul celor care-l apreciază pe actorul de comedie au crescut după ce s-a aflat că Arșinel a fost internat în secția de Terapie Intensivă. În tot acest timp, a fost supravegheat de cadrele medicale.

Medicii ar fi decis să-l intubeze

Se pare însă că starea de sănătate a acestuia s-ar fi înrăutățit, iar medicii ar fi luat o decizie de ultimă oră, în ceea ce-l privește pe actor.

Potrivit fanatik.ro, Arșinel ar suferi de pneumonie, iar actorul aproape că nu mai poate respira, astfel că medicii de la Terapie Intensivă ar fi decis să îl intubeze și să îl ventileze prin intermediul aparatelor. Totul, pentru a se asigura că actorul este oxigenat îndeajuns.

Actorul, surprins vizibil slăbit

Nu e prima oară când actorul ajunge la spital în ultima perioadă. Luna trecută, actorul a fost internat la Institutul Clinic Fundeni. În această vară, Arșinel a fost surprins în imagini vizibil slăbit.

În câteva fotografii realizate în iunie, când actorului i-a fost înmânată o distincție primită din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arșinel a părut fragil, fiind surprins așezat într-un scaun cu rotile.

Citiți detalii AICI: Cum arată Alexandru Arșinel după problemele medicale pe care le-a avut. Marele actor, de nerecunoscut! – FOTO

În urmă cu mai mulți ani, Alexandru Arșinel a fost supus unui transplant renal.

Citiți și:

Alexandru Arșinel, PĂRĂSIT? Ce s-a întâmplat cu marele actor de când a ajuns într-un azil

Alexandru Arșinel, internat într-un azil de lux! Cum arată căminul pentru bătrâni / Are piscină și jacuzzi – FOTO

ȘOCANT! Alexandru Arșinel, internat la azil. Care e starea marelui actor

Alexandru Arșinel, de urgență la spital! Îndrăgitul actor, apel disperat la 112

Ultimele stiri

  • Dosarul accidentului de la 2 Mai, la final. Astăzi e așteptat verdictul în cazul Vlad Pascu
  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Terapia cu sunete binaurale – îți poate regla Somnul și reduce anxietatea? Mit sau realitate?
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Exit mobile version