Cauta

Trei tineri au murit într-un cumplit accident, în Vrancea. Mașină făcută praf

Trei tineri au murit într-un cumplit accident, în Vrancea. Mașină făcută praf (sursa foto: ISU Vrancea/Facebook)

Un accident cu urmări tragice a avut loc în cursul nopții de joi spre vineri, în județul Vrancea. Din păcate, s-a aflat că trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un cap de TIR.

Impactul a fost unul violent, iar din câte se poate vedea, autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare.

Accidentul a avut loc pe Calea Munteniei (DN 2 E 85), pe raza municipiului Focșani, potrivit ISU Vrancea. Trei tineri care se aflau în autoturism, cu vârste între 18 și 30 de ani, au pierit.

A intervenit descarcerarea

Un un echipaj de descarcerare a acționat pentru a extrage victimele rămase încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinii. ”Din nefericire, acestea au suferit leziuni incompatibile cu viața”, din câte au anunțat reprezentanții ISU Vrancea.

După ce au fost anunțați despre producerea accidentului, salvatorii s-au mobilizat și au pornit către zona indicată. Mai multe echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD și două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea au ajuns la locul unde s-a produs nefericitul eveniment rutier.

Condițiile în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de către polițiștii care fac cercetări în acest caz.

Ultimele stiri

  • COD GALBEN de la ANM. Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt, în aproape jumătate de țară – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Secretul unei vacanţe reuşite. Când este bine să vizitezi destinaţiile preferate, ca să eviţi aglomeraţia şi preţurile ridicate
  • Mişcare surprinzătoare a lui Donald Trump în procesul cu Stormy Daniels. Juraţii vor începe deliberările
  • Cu ce sumă mai rămâne din pensie Gheorghe Dincă, „monstrul” din Caracal, după ce i s-a pus poprire pentru despăgubiri către familiile victimelor
  • Veşti dezastruoase pentru 1 milion de pensionari români. Tocmai când se pregăteau să primească „lefurile” mărite, de la 1 septembrie 2024
  • Ce beneficii pentru sănătate au cireșele, fructele delicioase care au apărut deja pe tarabe
  • Se prăbuşeşte economia României? Incompetenţa Guvernului duce la „un război în societate, între patroni şi salariaţi”!
  • Ciucă pune piciorul în prag: Nu voi permite și nu voi aproba nicio măsură care să nu fie acoperită de buget
  • Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care ar urma să primească mai mulți bani
  • Ce au spus părinţii tinerilor ucişi de şoferul drogat la „2 Mai” după ce Ancuța Popoviciu nu va mai judeca dosarul. Reacţie şi de la Alina Gorghiu
  • Exit mobile version