Cauta

Șofer vitezoman, prins de radar pe secțiunea din Autostrada A0 recent deschisă. Cu ce sancțiuni s-a ales tânărul

Șofer vitezoman, prins de radar pe secțiunea din Autostrada A0 recent deschisă

sursa foto: politiaromana.ro

Un tânăr șofer în vârstă de 19 ani a fost prins de radar conducând mașina cu viteză excesivă pe pe Autostrada A0, între DN 1 și Autostrada A3.

Potrivit polițiștilor, e vorba despre un tânăr șofer din județul Ilfov.

„În noaptea de 30 noiembrie 2023, la ora 01.50, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au depistat cu aparatul radar, pe Autostrada A0, între D.N. 1 și Autostrada A3, un tânăr, care circula cu 190 km/h”, anunță joi, 30 noiembrie, IGPR.

Conducătorul auto are 19 ani și e din Corbeanca, județul Ilfov. S-a mai aflat că șoferul prins de radar are permisul de conducere de mai puțin de un an.

Cu ce sancțiuni s-a ales șoferul

Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.305 lei și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pentru 120 de zile – mai anunță reprezentanții IGPR.

Miercuri, 29 noiembrie, ministrul Transporturilor anunța că s-a deschis circulația „pe primul Lot” din Autostrada de Centură a Capitalei (A0).

„De astăzi se poate circula pe aproximativ 10 km din cei 19 km construiți ai A0 Nord (între DN1 și A3). După finalizarea legăturii cu Lotul 3, se va putea circula, anul viitor, pe 21 de km între DN1 și DN2. Construcția celor 19 km a costat 831,92 milioane de lei (fără TVA) și a fost finalizată cu 7 luni mai devreme”, a transmis Sorin Grindeanu, pe Facebook, în 29 noiembrie.

Ultimele stiri

  • Europa se confruntă cu doi adversari: Rusia și SUA
  • Alarmă la Bruxelles: „Se joacă cu noi” — liderii europeni se tem de o înțelegere SUA–Rusia peste capul Ucrainei
  • Atac decisiv la Poșta Română. Compania nu mai vrea să distribuie pensiile românilor
  • Primar cu mandat scurt. Contează doar pentru (ne)încrederea în Bolojan
  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Exit mobile version