Cauta

Se reia școala de luni, 9 ianuarie. Ce trebuie să facă toți elevii

(sursa foto: Facebook/Ministerul Educației - România)

S-a încheiat vacanța de iarnă a școlarilor, astfel că de luni, 9 ianuarie, elevii revin în bănci, la cursuri.

Întoarcerea elevilor la clase vine în contextul unui număr mare de cazuri de viroze respiratorii și gripă, astfel că autoritățile au transmis o serie de măsuri ce ar trebui respectate în școli.

Una dintre ele presupune un triaj epidemiologic zilnic, la începutul orelor în școli. De asemenea, se recomandă purtarea măștii de protecție, atât de către cadrele didactice, cât și de către elevi.

Accent pe prevenție

Încă de la finalul săptămânii trecute, ministrul Educației, Ligia Deca, a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari generali.

Ministrul Educației a încurajat inspectorii să sprijine școlile pentru a continua procesul educațional în condiții normale, să pună accent pe prevenție, să încurajeze o stare de calm și să se consulte cu Ministerul Educației în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP”, a transmis vineri, 9 ianuarie, Ministerul Educației, într-un comunicat.

Instituția condusă de către Ligia Deca a mai făcut public, totodată, ce obligații au fost stabilite pentru conducerile unităților de învățământ preuniversitar. Ce trebuie să facă, așadar, directorii de școli? Să se asigure, între altele, că în unitățile de învățământ se face acel triaj epidemiologic la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb. Dar și că sunt asigurate materiale pentru dezinfectarea mâinilor și a suprafețelor și că sunt aerisite periodic încăperile din incinta școlilor.

Recomandările Ministerului Educației

Conform Ministerului Educației, conducerile unităților de învățământ preuniversitar au următoarele obligații:

„a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;

b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;

c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;

d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;

g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;

h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare”.

Ultimele stiri

  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Exit mobile version