Cauta

Schimbări șocante în Legea energiei electrice. Se oficializează blackout-ul

Schimbări șocante în Legea energiei electrice. Se oficializează blackout-ul - Ziarul National

Penele de curent se legalizează

Guvernul vrea să modifice prin ordonanță de urgență Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, aducând modificări halucinante. Una dintre acestea este oficializarea blackout-ului, schimbându-se definiția siguranței Sistemului Energetic Național. Astfel, potrivit noii formulări, producătorii nu vor mai fi obligați să asigure continuitatea alimentării cu energie, ci doar să revină la o stare normală de funcționare cât mai curând posibil. 

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, elaborat de ministrul Energiei, Virgil Popescu, Legea 123/2012 urmează a fi, pur și simplu, masacrată. Una dintre schimbările cu implicații extrem de grave este cea referitoare la siguranța Sistemului Energetic Național (SEN).

În prezent, siguranța SEN înseamnă, conform legii, asigurarea continuităţii în alimentare de către operatorul de transport şi de sistem a unui mix de producere şi a serviciilor de sistem, astfel încât să poată fi suplinită ieşirea din funcţie a oricărei capacităţi energetice, fără a se deconecta consumatori de la reţea.

Potrivit proiectului de act normativ, siguranța SEN se transformă într-o simplă siguranță de funcționare și va însemna doar capacitatea sistemului de transport de a menține o stare normală de funcționare sau de a reveni la o stare normală de funcționare cât mai curând posibil, caracterizată prin limite de siguranță în funcționare. Totodată, este schimbat și conceptul adecvanței Sistemului Energetic Național, care înseamnă, potrivit actualei Legi a energiei electrice, capacitatea sistemului electroenergetic naţional de a satisface în permanenţă cererile de putere şi energie ale consumatorilor, luând în considerare ieşirile din funcţiune ale elementelor sistemului, atât cele programate, cât şi cele rezonabil de aşteptat a se produce neprogramat. Conform modificărilor din proiectul de act normativ, adecvanța SEN devine doar adecvanță și va însemna capacitatea surselor de putere dintr-o zonă de a acoperi consumul din acea zonă.

Strategia energetică națională nu mai trece prin Parlament

Poate cel mai important și cel mai așteptat document pentru România este Strategia energetică națională, care definește obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu și lung și modalitățile cele mai eficiente de realizare a acestora. Aceasta trebuie adoptată prin lege, însă proiectul de ordonanță modifică acest aspect și permite Guvernului să o aprobe și să o modifice de câte ori are chef. Un alt aspect grav este abrogarea unui articol care permitea Executivului să acorde acces garantat la rețelele electrice pentru energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează combustibili din producţia internă, pentru raţiuni legate de siguranţa alimentării cu energie electrică.

Proiectul de ordonanță introduce și un nou tip de contract de furnizare a energiei electrice, cu prețuri dinamice, care va reflecta variația de preț pe piețele spot, inclusiv pe piețele pentru ziua următoare și intrazilnice, la intervale cel puțin egale cu intervalul de decontare a pieței, care va fi un dezastru pentru consumatori.

Noile capacități de producție, doar cu aprobarea lui Virgil Popescu

Deși Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei este cea care emite autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, sau retehnologizarea acestora ori realizarea de instalații de stocare noi, proiectul de ordonanță de urgență schimbă acest lucru. Cel care va decide autorizarea unor noi capacități de producție de energie electrică va fi chiar ministrul Energiei, Virgil Popescu. Totodată, o altă modificare este aceea că participanţii la piaţă care erau obligaţi să-şi asume responsabilitatea financiară pentru plata dezechilibrelor pe care le generează pe piaţa de energie electrică nu vor mai fi nevoiți să achite obligaţiile de plată în termen de maximum o lună de la încheierea lunii de tranzacţionare, termenul rămânând neprecizat.

Ultimele stiri

  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: România află pe cine poate întâlni, dacă va câștiga play-off-ul
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Cloudflare a picat din nou/S-a raportat o nouă întrerupere, compania investighează problema
  • Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion! Prognoza ANM pe patru săptămâni, până pe 5 ianuarie 2026
  • Cel mai recent sondaj înaintea alegerilor din Capitală. Diferență mică între primele două locuri
  • Cine e femeia cu care s-a căsătorit în secret premierul Bolojan
  • Exit mobile version