Cauta

S-a confirmat un nou caz de variola maimuței. Pacientul, un tânăr din București

S-a confirmat un nou caz de variola maimuței. Pacientul, un tânăr din București - Ziarul National

Primul caz cunoscut de transmitere a variolei maimuțelor de la om la animal. Unde a fost descoperit

O scurtă informare oficială venită marți, 19 iulie, de la autorități indică faptul că s-a mai confirmat un caz de variola maimuței la noi în țară.

Din câte a anunțat Ministerul Sănătății (MS), e vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, din București. Conform aceleiași surse, starea de sănătate a bărbatului „este bună”, iar acesta „se află în izolare în spital”.

Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 19 pacienți.

Cele mai recente două cazuri fuseseră anunțate pe 15 iulie. La acea dată, MS comunica faptul că e vorba despre doi bărbați, în vârstă de 30 de ani și, respectiv, 32 de ani. „Starea lor de sănătate este bună și ambii se află în izolare în spital”, s-a menționat, la acea dată, despre cei doi pacienți, din Ilfov și, respectiv, Cluj.

Încă un caz anunțat în București, joia trecută

Cu o zi înainte, mai exact joi, 14 iulie, Ministerul Sănătății anunțase un al 16-lea caz diagnosticat cu variola maimuței în România. „Este vorba de un bărbat de 40 de ani din București. Starea lui de sănătate este bună iar în prezent se află internat.

A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți”, transmiseseră la acea dată reprezentanții MS, într-un comunicat.

Ultimele stiri

  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Zile libere 2026 în România. Calendarul liberelor legale și minivacanțe posibile
  • Tradiții și obiceiuri de Anul Nou. Ce trebuie să faci în noaptea dintre ani pentru a avea noroc și belșug
  • Convocator Adunarea Generală RULMENTI S.A.
  • Exit mobile version