Cauta

România, tot în Starea de Alertă, dar cu noi măsuri de relaxare. Iată care sunt!

raed arafat

România, tot în Starea de Alertă, dar cu noi măsuri de relaxare. Iată care sunt!

Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă în România cu alte 30 de zile, începând cu astăzi, 12 iunie. La nunți și botezuri pot participa, în spații deschise, până la 200 de oameni, față de 70, cât era permis până acum, dacă sunt vaccinați, au test COVID negativ sau au trecut prin boală.

O altă măsură luată de guvern este că în 28 iunie, la meciul de la București din faza optimilor a Campionatului European de Fotbal UEFA 2020, pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor.

Între măsuri se regăseşte posibilitatea organizării de evenimente private – nunţi, botezuri – în localităţile cu incidenţă mai mică de 3 la mie şi doar dacă persoanele sunt vaccinate, trecute prin boală sau prezintă un test negativ de coronavirus.

În exterior, aceste persoane pot participa la evenimente private până la capacitatea maximă a spaţiului.

Arafat a precizat că nu se pot cumula invitaţii

Secretarul de stat Raed Arafat spune că nu va fi permisă cumularea numărului de invitaţi de la interior cu al celor de la exterior, astfel încât să existe 400 de participanţi.

Ei au cerut să facem o modificare pentru interior, în sensul în care să poată să folosească sălile de nunţi care există, pentru că multă lume acolo a rezervat. Acum, în exterior, într-adevăr este permis un număr de 70 (de persoane, n.r.) dar bănuiesc – şi o să discut cu colegii – că se aplică ceea ce este în interior şi pentru exterior.

Dar în niciun caz nu este şi, şi. Unii au interpretat că dacă noi spunem: în exterior atâţia şi în interior atâţia, atunci facem o nuntă cu număr dublu, adică 400, şi punem afară 200 şi înăuntru 200″, a afirmat secretarul de stat.

Arafat a mai declarat că în perioada restricţiilor autorităţile au constatat că au existat nunţi cu sute de participanţi și a reamintit cazul din Bihor, unde o mireasă cu COVID a intrat în contact cu toţi invitaţii.

Care este Hotărârea de Guvern?

La nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data de 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori”, se mai arată în Hotărârea de Guvern.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version