Cauta

Profesorii, ŞANTAJ la adresa Guvernului, folosindu-se de elevi şi părinţi: „Să ţineţi copiii acasă!”

Transferul contributiilor sociale de la angajator la angajat scoate sindicatele in strada

Marile sindicate din Educație au anunțat marți, într-o conferință de presă comună, că din 22 mai vor intra în grevă generală. Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru forma extremă de protest.

Cele trei mari sindicate din Educației au anunțat că cel mai indicat este ca elevii să stea acasă.

Profesorii vor sta în cancelarie

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, a anunțat că greva de avertisment va începe pe data de 17 mai, cu încetarea activității specifice în intervalul 11:00 – 13:00.

“Conform legii, greva se face la locul de muncă. Dar e bine, recomandat, ca elevii să stea acasă, sunt mai mari riscurile dacă nu va avea să stea cu ei. Profesorii nu trebuie să supravegheze copiii, pot să stea și în cancelarie”, au spus sindicatele.

Miercuri, 17 mai, profesorii vor face grevă de avertisment de 2 ore. Elevii vor veni la ore, dar nu se va preda, a explicat Marius Nistor.

De ce protestează profesorii?

Dascălii cer salarii mai mari. Se plâng şi de faptul că leafa de 2.500 lei ar fi prea mică pentru un debutant în Educaţie.

„Cum să poți începe o carieră cu 2500 de lei?! Președintele întârzie să susțină educația, iar de proiectul România Educata se va alege praful.

Astăzi vin în Educație cei cu notele cele mai mici, care nu au locuri în alta parte”, a declarat și Anton Hadăr, lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version