Cauta

Populaţia de la Roşia Montană, EVACUATĂ! Barajul lacului piscicol Tăul Mare, fisurat!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a barajului lacului de acumulare Tăul Mare, potrivit IGSU. O echipă de specialiști venită la baraj a constatat avaria, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert.

UPDATE 11.36. Șeful DSU Raed Arafat s-a deplasat la locul unde s-a descoperit fisura în baraj. Acesta a declarat că trebuie scăzut nivelul apei cu 5 metri, iar dacă această operațiune va reuși, atunci oamenii se pot întoarce în locuințe.

”Am discutat cu primul ministru, care este și șeful Comitetului pentru situații de Urgență, am discutat și cu ministrul de Interne, cu domnul Bode și am decis să nu ne asumăm absolut niciun risc. Am decis să începem evacuarea populației, iar pentru a securiza zona trebuie să scădem nivelul apei cu cel puțin 5 metri. Avem trei motopompe care pot ajunge aici, dar sunt pregătite și altele din județele limitrofe. Întreaga operațiune ar trebui să dureze cel mult două, trei zile, iar dacă vom reuși să scădem nivelul apei cu 5 metri, atunci populația se va putea întoarce acasă în siguranță.”, a spus Raed Arafat.

Ulterior, s-a decis evacuarea preventivă a sute de oameni.

Ce măsuri au luat autorităţile

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat în această dimineață într-o conferință de presă că cel mai probabil oamenii se vor putea întoarce azi acasă, însă acest lucru va fi anunțat în urma verificărilor făcute de specialiști.

Au fost dispuse până în aceste momente, următoarele măsuri:

Ce li s-a transmis oamenilor

Pentru informarea cetățenilor, ISU Alba a transmis un mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Populația de pe raza localității Roșia Montană va lua imediat masuri pentru autoevacuare, ca urmare a unei avarii la barajul lacului de acumulare Taul Mare.

Persoanele care nu se pot autoevacua, vor fi evacuate cu sprijinul autorităților locale.

În acest moment nu există un risc iminent pentru populaţia din avalul acumulării, însă preventiv se impun masuri pentru evacuare. Autoritățile locale şi județene au luat măsuri pentru punerea în siguranță a acumulării.

Autoritățile vor aduce la cunoștința populației dacă starea de risc va impune alte măsuri”, informează ISU Alba.

Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version