Cauta

Incidența în Capitală se apropie de 10 la mie. Autoritățile înăspresc restricțiile

bucuresti

Rata de infectare în București a ajuns la aproape 10 la mie. Luni, Direcția de Sănătate Publică a Capitalei a anunțat o incidență de 9,64 la mia de locuitori. În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost de 8,98.

Situația devine astfel tot mai problematică. Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, a luat sâmbătă o serie de măsuri care au intrat în vigoare începând cu 3 octombrie, ora 00:00.

În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție. Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Noile restricţii din Capitală

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Bilanțul infectărilor la nivel național, de duminică, 3 octombrie, a venit cu un număr de 8.682 de cazuri în ultimele 24 de ore, 150 de decese înregistrate, 1.440 de persoane internate la ATI. Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 2.443.

Ultimele stiri

  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Vali Vijelie și lăutarii Monicăi Macovei
  • Exit mobile version