Cauta

Incertitudine în privința începerii școlii. Ideea profesorului Rafila: ”Lucrul ăsta va da cu siguranță încredere părinților”

În contextul în care au mai rămas mai puțin de două săptămâni până când ar trebui să se reia cursurile, în ce format – fizic sau online – nefiind stabilit exact oficial, părinții au, în mod firesc, o mulțime de întrebări referitor la felul în care își vor lăsa copiii la grădiniță sau la școală, în condițiile problemelor cauzate de noul coronavirus.

Se pune, după cum e de așteptat, mult accent pe nevoia respectării măsurilor de siguranță, a igienei mâinilor, a păstrării distanțării. Însă preocuparea celor mai multi dintre părinți ține și de felul în care vor putea respecta aceste reguli elevii din clasele primare, care ar urma să poarte măști pe durata în care se vor afla la școală, nemaivorbind de micuții care merg la grădiniță.

În opinia profesorului Alexandru Rafila, autoritățile – deopotrivă locale și centrale – sunt cele care ar trebui să elimine această incertitudine care generează preocupare. ”Îngrijorarea este generată în general de necunoaștere și de incertitudine. (…) Incertitudinea trebuie foarte clar lămurită de autorități, mai ales de autoritățile centrale, iar cunoașterea sau necunoașterea trebuie rezolvată de autoritățile locale și de către cei care sunt responsabili cu funcționarea școlilor la nivel local – cadre didactice, conducerea școlii”, a declarat sâmbătă președintele Societății Române de Microbiologie, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Mers și văzut la școală

După părerea profesorului care reprezintă România în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății o variantă optimă ar fi chemarea prinților în unitățile de învățământ, pentru a vedea cu ochii lor cum ar urma să se desfășoare cursurile copiiilor, în condiții speciale, cum sunt cele generate de pandemia COVID. ”Eu asta aș face – aș informa părinții, aș invita părinții înainte la școală, să vadă cum se va desfășura activitatea în școală. Pentru că lucrul ăsta va da cu siguranță încredere părinților, care vor înțelege că este esențial ca (,) copiii lor (…) să meargă la cursuri și să încerce să aibă o activitate școlară apropiată de cea normală”, a subliniat Alexandru Rafila.

Declarațiile specialistului vin pe fondul recentelor precizări făcute de către premierul Orban, cu privire la eventualitatea reluării cursurilor, fizic, în școli de la 1 octombrie, primele două săptămâni urmând ca elevii să învețe online. Citiți mai multe aici: Când merg, până la urmă, copiii la școală? Arafat, precizare ESENȚIALĂ

Citiți și: VIDEO. Ciolacu, avertisment pentru Orban referitor la alegerile locale: ”Dacă amână școlile…”

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version