Cauta

Casă mistuită de un incendiu. Un bărbat de 42 de ani, găsit carbonizat

Casă mistuită de un incendiu. Un bărbat de 42 de ani, găsit carbonizat - Ziarul National

Incendiu cu urmări cumplite. Un bărbat de 42 de ani a fost găsit mort (sursa foto: Facebook/ISU Botoșani)

Flăcări puternice au cuprins locuința unui bărbat în vârstă de 42 de ani. Omul și-a găsit sfârșitul în casa mistuită de incendiu.

Nenorocirea s-a produs marți seară, pe 23 noiembrie, în județul Botoșani. Victima, din satul Rediu, comuna Răuseni, a pierit în condiții înfiorătoare.

Din câte s-a anunțat din direcția ISU Botoșani, un vecin a dat alarma, iar pompierii au intervenit degrabă să stingă incendiul. Două autospeciale cu apă și spumă au ajuns la fața locului. La fel și pompierii voluntari din comună. Și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Ce au găsit pompierii ajunși la fața locului

„Când pompierii au ajuns la fața locului, casa ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarului a fost găsit în casă, după ce incendiul a fost lichidat”, au transmis cei de la ISU Botoșani.

Din primele verificări, s-a conturat o posibilă ipoteză în privința cauzelor care au dus la producerea cestui incendiu. „Evenimentul a fost generat, cel mai probabil, după ce bărbatul a adormit cu ţigara aprinsă”, menționează sursa citată.
YouTube video player

Nu este, din păcate, singurul incendiu care a afectat, în ultimele zile, o casă aflată pe raza acestui județ. Pe 20 noiembrie, salvatorii de la ISU anunțau că un incendiu a afectat locuința unei familii cu trei copii, din comuna comuna Suharău. Focul a cuprins acoperișul casei, pompierii fiind chemați de urgență pentru a stinge incendiul.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version