Cauta

Imagini incredibile, în prag de vară calendaristică! Drumarii „luptă” cu un strat de zăpadă de 5 metri: continuă deszăpezirea Transfăgărăşanului – VIDEO

Imagini incredibile, în prag de vară calendaristică! Drumarii „luptă” cu un strat de zăpadă de 5 metri: continuă deszăpezirea Transfăgărăşanului - VIDEO (sursa foto: captură video)

Oricât ar părea de greu de crezut, mai ales că am trecut de jumătatea lunii mai, ultima lună de primăvară calendaristică, și ne apropiem de vară, drumarii încă intervin cu utilaje pentru înlăturarea omătului. Și asta pentru că încă e zăpadă, și într-un strat consistent, acumulată peste iarnă, pe care angajatii de la Drumuri fac eforturi pentru a o curăța de pe Transfăgărășan.

Așadar, deszăpezirea Transfăgărășanului continuă. Iar din câte reiese din imaginile publicate joi, 19 mai, de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, drumarii au serios de lucru când vine vorba de îndepărtarea zăpezii.

D.R.D.P. Brașov: Se lucrează într-o zonă în care stratul de zăpadă depășește 5 metri grosime

„Angajații noștri de la Districtul Bâlea lucrează intens la curățarea zăpezii acumulate peste iarnă pe versantul nordic al drumului. Acum se lucrează într-o zonă în care stratul de zăpadă depășește 5 metri grosime. Cu toate acestea, dacă și vremea va ține cu noi, suntem încrezători că vom putea să deschidem șoseaua pentru circulația publică înainte de termenul obișnuit de 1 iulie”, s-a transmis pe pagina de Facebook a D.R.D.P. Brașov.

Au fost făcute publice și câteva imagini cu intervenția utilajelor de deszăpezire, din care se poate observa „lupta” acestora cu stratul consistent de omăt. Imagini ce amintesc multora de perioada de iarnă, când, de obicei, au loc astfel de acțiuni menite să îndepărteze zăpada depusă pe carosabil, astfel încât autovehiculele să poată circula.

S-a intervenit și pe porțiunea dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac

De altfel, încă de marțea trecută cei de la D.R.D.P. Brașov anunțau că de câteva zile se intervenise pentru curățarea zăpezii de pe Transfăgărășan, pe porțiunea dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. „Vestea bună este că în acest an este mai puțină #zăpadă pe traseu față de anii trecuți însă mai avem foarte mult de lucru până când drumul va deveni sigur pentru #circulația publică.

În mod obișnuit porțiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă (SB) și Piscul Negru (AG) se deschide la sfârșitul lunii iunie”, transmitea sursa citată, via Facebook, în 10 mai.

Ultimele stiri

  • Fermierii din Vrancea au ajuns la disperare. Bieţii oameni au crezut că rachetele anti-grindină alungă ploaia şi le-au atacat cu pietre! (VIDEO)
  • Medicii de la Spitalul Foișor au făcut anunţul despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Fanii actorului, fără reacţie!
  • Mugur Isărescu încasează o pensie uriaşă de la statul român. La aceşti bani se adaugă salariul incredibil şi indemnizaţia de la Academia Română
  • Se schimbă buletinele, în România! Modificări la CNP, după punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat
  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Coşul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu s-a scumpit mult în doar câteva luni. Cu 100 lei nu te mai desurci!
  • Cu Lamborghini-ul către un nou mandat la şefia CJ Prahova? PSD, atac la Iulian Dumitrescu (FOTO)
  • Horoscop – sâmbătă, 11 mai 2024. Trebuie să gestionaţi mai bine situaţiile stresante!
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Exit mobile version