Cauta

Ei sunt angajaţii români care vor primi două salarii în plus la pensie. Pot încasa şi 15.000 lei net

salariul minim

Profesorii pot spune că se numără printre cei mai norocoşi angajaţi români. Financiar, nu vor avea de suferit, în perioada următoare, cel puţin.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a anunţat luni, la prezentarea legilor educaţiei naţionale, că salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă,

Profesorii pensionaţi vor primi un bonus „gras”

Proiectul aduce modificări, pe lângă altele, și în ceea ce privește plata cadrelor didactice. Astfel, salarizarea profesorilor va fi progresivă şi va avea la bază salariul mediu brut pe economie.

Profesorii care vor ieși la pensie vor primi o primă egală cu două salarii de bază, iar cei care vor preda în mediul rural vor primi o primă de cinci salarii minime brute.

Cu alte cuvinte, cadrele didactice din mediul rural vor primi o primă de instalare neimpozabilă de cinci salarii minime brute, adică o sumă de 15.000 de lei. Condiția este să rămână timp de cinci ani în acel loc de muncă.

Norma didactică, redusă

„Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime de peste 15 ani, asta pentru a păstra atractivitatea profesiei și pentru a da timp acelor profesori cu experiență să se poată implica fie în management școlar, fie în activități de mentorat”, a spus Deca.

Ministrul Educației susține că a primit sprijinul coaliției de a pune în practică această prevedere.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version