Cauta

Cresc salariile bugetarilor. Ce funcționari vor beneficia de majorări de 50%

Cresc salariile bugetarilor. Ce funcționari vor beneficia de majorări de 50% - Ziarul National

Cine sunt românii care vor primi salarii mai mari de la 1 august 2023. Vezi dacă şi jobul tău e pe listă!

Autoritățile au anunțat că iau în calcul creșterea salariilor de bază cu până la 50% pentru bugetarii implicați în proiectele cu fonduri europene.

Este vorba despre personalul din instituțiile și autoritățile publice care se ocupă de proiectele care sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile, precum și personalul care este implicat în implementarea mecanismului de redresare și reziliență.

Salarii mai mari pentru bugetarii care sunt implicați în proiectele cu fonduri europene

Aceste creșteri salariale sunt menționate într-un proiect de OUG pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), potrivit avocatnet.ro.

Aceste creșteri fac referire atât la salariile acestor categorii de bugetari, cât și la creșterea soldelor de funcție sau a indemnizațiilor de încadrare. În forma actuală a legii sunt prevăzute creșteri salariale doar pentru bugetarii care lucrează pe proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, iar în cazul acestora, creșterile salariale ar fi de 35%, nu 50%, așa cum propune acum noul proiect de lege.

Mai mulți bani din partea statului ar putea să primească și personalul Direcției generale de control financiar preventiv, acești angajați urmând că primească un salariu cu până la 25% mai mare.

Creșteri salariale de până la 50% pentru bugetari

„Având în vedere complexitatea și răspunderea activităților desfășurate de Corpul controlorilor delegați, imposibilitatea cooptării controlorilor delegați în echipele de proiect, precum și pentru asigurarea echității la acordarea drepturilor salariale pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, propunem acordarea unei majorări a salariilor de bază a personalului Direcției generale de control financiar preventiv cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului finanțelor”, este precizat în proiectul de lege.

Motivul pentru care se dorește creșterea salariilor pentru acești bugetari este pentru a-i determina pe aceștia să se ocupe în continuare de proiectele în care sunt implicați și să nu fie tentați, din cauza banilor, să își schimbe jobul.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version