Cauta

Comunitatea Sectorului 4 s-a alăturat demersului național pentru conștientizarea bolii Batten

România a fost turcoaz, vineri seara, pentru copiii cu boala Batten! S-au alăturat demersului diferite autorități dar și prieteni care au stat lângă fenomen, timp de 6 ani de când este dusă lupta cu această năprasnică boală!

S-au implicat în această campanie de conștientizare Primăria Sector 4 – primarul Daniel Băluță, prin spectacolul de lumină și de culoare de la Fântâna Florilor, Opera Națională Română Cluj-Napoca , Biblioteca Naţională a României, Opera Națională București, Guvernul României, Primăria Bistrița și Simfonia apei de la Piața Unirii din București! Toate aceste obiective au luminat în turcoaz, vineri, după căderea serii!

În sectorul 4, Fântâna Florilor, cu sprijinul celor de la Totul Verde., s-a transformat în Fântâna Speranței pentru copiii care, de la vârste fragede, se luptă, pentru viața lor, cu una dintre cele mai dure boli rare, Boala Batten, care le răpește copilăria acestor micuți luptători.

”Suntem recunoscători că am reușit ca această zi, de 9 iunie, să fie marcată la nivel național! Este o reușită după 6 ani de eforturi susținute și multe campanii de conștientizare”, a fost mesajul celor de la Asociația Rebeca faith-hope-love, exprimat de Adnana Cotolea, mama Rebecăi, unul dintre cei 13 copii diagnosticați în România cu această boală gravă!

 

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • VIDEO. Un autobuz cu pasageri a căzut într-un râu, în Sankt Petersburg. Bilanțul victimelor/Imagini de la fața locului
  • Șeful ELCEN a ieșit cu cifre: „Datoria Termoenergetica la ELCEN este de un miliard de lei”
  • Rareș Bogdan, despre situația PNL: „Astăzi, niciun sondaj nu ne mai coboară sub 25%”
  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • UPDATE. Informații noi despre starea lui Florin Piersic/„Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version