Cauta

Cinci copii au ajuns în stare gravă la spital. Minorii, spălaţi cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

sursa foto: Facebook/Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta

O situație gravă a ajuns în atenția medicilor constănțeni. Cinci copii au intrat de urgență în grija personalului medical de la Spitalul de Urgență Constanța.

Minorii – frați – ar fi fost spălați cu o substanță toxică.

Din primele informații, totul s-a întâmplat în localitatea Lipnița, din judeţul Constanţa. Cinci fraţi cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani au ajuns în stare gravă la spital, după ce mama lor i-a spălat cu o substanţă toxică, folosită în mod obişnuit la deparazitarea animalelor, potrivit Observator News.

La scurt timp după aceea, copiii au început să se simtă rău. Așa că, speriată, mama lor a sunat la 112. Iar la fața locului au intervenit salvatorii. Minorii au fost transportați cât mai rapid cu putință la Spitalul de Urgență Constanța. Una dintre minore se află acum în comă, potrivit sursei citate.

Purtătorul de cuvânt al spitalului: Prezentau tremur, delir, halucinaţii

O reprezentantă a unității spitalicești a precizat că fata a fost internată la Terapie Intensivă. Iar ceilalți copii au fost internați în compartimentul Terapie Acută. Toți copiii au primit tratament.

„Prezentau tremur, delir, halucinaţii. Una dintre minore a fost adusă în comă, fiind internată în Terapie Intensivă. Ceilalţi au fost internaţi în compartimentul Terapie Acută. Datorită tratamentului starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Constanța, Crina Kibedi.

Ultimele stiri

  • De ce n-au avut ANAF și instanțele curaj să-i ia casa lui Iohannis când era președinte?
  • „Au secat lacrimile.” Reacția lui Dan Voiculescu, la podcastul lui Morar, după una dintre marile nedreptăți ale justiției române
  • De ce căscăm? – Ipoteze despre termoreglarea creierului și empatie
  • Premierul Bolojan, despre protestul magistraților: „Dacă activitatea este suspendată parțial, moral ar fi ca și salarizarea să fie suspendată parțial” – VIDEO
  • Caz șocant! Tânăr reținut de DIICOT pentru acte de terorism. Ce s-a găsit la domiciliul acestuia, în urma unei percheziții
  • Bolojan și-a prezentat bilanțul: Nu a fost practic o austeritate ceea ce s-a făcut, ci au fost niște măsuri de responsabilitate – VIDEO
  • Zamfir, săgeți către Bolojan: „Reforma nu înseamnă concediere colectivă, pentru că nu ne-am atinge așa scopul”
  • Bărbat luat pe capotă de un șofer, după un conflict în fața Spitalului Universitar. De la ce ar fi pornit scandalul
  • Jaf în stil… german!
  • ”Symbol – 35 de ani de excelență corală” – GALERIE FOTO
  • Exit mobile version