Cauta

Caz șocant în Ploiești: un bărbat și-a dat foc în curtea casei!

(sursa foto: Facebook)

Caz absolut cutremurător în Ploiești. Un bărbat de o vârstă respectabilă a sfârșit în condiții cumplite, după ce și-ar fi dat foc în curtea casei.

Este vorba despre un bătrân în vârstă de 80 de ani, care locuia în municipiul prahovean Ploiești.

Din primele informații, cea care a cerut cu disperare ajutor la numărul unic de urgență 112, apelând pompierii și cadrele medicale, a fost chiar soția bărbatului. Alerta s-a dat miercuri după-amiază, iar salvatorii s-au mobilizat și au pornit către zona în care se afla victima, în speranța că o vor putea ajuta. Din păcate, în ciuda intervenției pompierilor și a cadrelor medicale de la ambulanță, veștile sunt foarte triste – omul nu a supraviețuit.

Polițiștii fac cercetări

”În jurul orei 17.25, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie despre faptul că, soțul său în vârstă de 80 de ani s-ar fi autoincendiat în curtea locuinței din municipiul Ploiești.

În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului împreună cu pompierii, care au stins flăcările, bărbatul fiind declarat decedat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, citat de romaniatv.net.

Nu se cunosc încă motivele care l-ar fi putut împinge pe bătrân către un astfel de gest cutremurător. Rămâne ca polițiștii care se ocupă de ancheta în acest caz să scoată la lumină circumstanțele care au condus la acest episod cu urmări dramatice.

Incendiu la o casă din județul Botoșani

În dimineața zilei de 2 noiembrie, pompierii din Botoșani au intervenit pentru a stinge un incendiu ce izbucnise la o casă din localitatea Dângeni, al cărei proprietar era plecat de la domiciliu. O vecină a văzut ce se întâmplă și a dat alerta.

Focul cuprinsese o parte din acoperiș, dar și lucrurile aflate într-o cameră a imobilului. Pompierii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor și au stins incendiul.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version