Cauta

Caz impresionant la Brașov. O fetiță a dat semne de viață, după ce fusese resuscitată timp de două ore

Caz impresionant la Brașov. O fetiță a dat semne de viață, după ce fusese resuscitată timp de două ore - Ziarul National

(foto: Facebook)

O fetiță de nici doi ani de zile a trecut printr-o experiență dramatică, având nevoie de resuscitare, după ce a fost scoasă dintr-un pârâu înghețat. Cazul său i-a impresionat și pe salvatori, mai ales că este vorba despre o situație emoționantă și deopotrivă ieșită din tipare.

După ce s-a dat alerta în acest caz, la fața locului au intervenit salvatorii de la SMURD. Care au făcut manevre de resuscitare, în încercarea contracronometru de a o salva pe micuța în vârstă de un an și opt luni, aflată într-o situație delicată. Eforturile s-au derulat pe parcursul a nu mai puțin de două ore, din câte a precizat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

La un moment dat, când deznădejdea aproape că îi cuprinsese pe cei prezenți la acțiunea de salvare, miracolul s-a produs, iar inima copilei a dat semne că bate din nou. Fetița a fost urcată în ambulanță și dusă cât de rapid s-a putut la spital.

”Primul echipaj SMURD ajuns la faţa locului a început imediat manevrele de resuscitare, fetiţa de 1 an şi opt luni se afla în stop cardio-respirator. Al doilea echipaj SMURD tip C cu medic a venit şi el, fetiţa a fost resuscitată 120 minute, nu prezenta semne vitale, nimeni nu i-ar fi dat şanse la viaţă.

După această perioadă, în care era şi monitorizată, a început să prezinte semne vitale, astfel încât medicii i-au administrat oxigen, au intubat-o şi au transportat-o la spital inconştientă, în stare foarte gravă”, a detaliat Ciprian Sfreja, citat de antena3.ro.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version